În România sunt multe școli dărăpănate, fără avizele necesare de funcționare. Sunt și multe locuri fără școli, și tot în România. Un singur loc există însă, care are școală, are chiar și computere... dar n-are elevi.
Undeva în Hunedoara, de la poalele munților Șureanu urcă un drum lung de zeci de kilometri. La capătul lui, e o căsuță veche. Nu se mai vede aproape nimic pe plăcuța ruginita care ne arată că este o școală primară. Și numele localității s-a șters în timp... sau nici n-a fost inscripționat vreodată.
În jur, dealuri... cât vezi cu ochii. Nu se vede nicio casă. Și totuși nu este vorba despre o școală părărsită pentru că ușa pare nouă și este încuiată.
Ca să dezlegăm misterul am mers kilometri întregi prin satul invizibil și într-un final am dat de oameni. Aflăm că suntem în Ursici, că aici locuiesc totuși câteva familii, numai că gospodăriile lor sunt risipite .
Trăiesc atât de departe de civilizației, încât nici invenția lui Edison n-a ajuns până la ei.
Sătenii n-au avut niciodată nici cârciumă, dar nici Biserică. Pentru orice au nevoie trebuie să străbată kilometri intregi.
Cu toate acestea, școală cei din Ursici au avut de când se știu. Până nu demult i-au mai trecut pragul 4 copii. Ce-i drept cam rar, pentru că, spun oamenii, învățătoarea urca până aici cam o dată sau de două ori pe săptămână.
Chiar dacă nu există electricitate, s-au găsit oameni cu suflet mare care au adus pentru cei 4 elevi un generator și vreo 2 calculatoare. Învățăceiii din Ursici le văd pe adevărate minuni, mai ales că pentru ei nici televizorul, de exemplu, nu face parte din cotidian.
Copiii n-au cum să se ducă la școala din comună. Până la Boșorod ar avea de străbătut vreo 20 de kilometri. Așa că singura variantă este ca familiile care au copii de școală să plece din Ursici.
