Ultimele Stiri· 1 min citire

Restricții de circulație pe drumurile naționale din Bulgaria, din cauza ninsorilor

Restricții de circulație pe drumurile naționale din Bulgaria, din cauza ninsorilor

Restricții de circulație pe drumurile naționale din Bulgaria, din cauza ninsorilor

Publicat21 dec. 2009, 12:59
Actualizat22 dec. 2009, 01:56

Având în vedere situațiile extrem de neplăcute și uneori grave în care s-au aflat cetățenii români, în trecut, pe drumurile din Bulgaria în timpul iernii, Ministerul Afacerilor Externe atenționează persoanele interesate asupra necesității pregătirii corespunzătoare a autovehiculelor și informării înainte de a pleca în călătorie.

Potrivit informațiilor comunicate de Ministerul bulgar al Afacerilor Interne, chiar dacă autoritățile locale fac eforturi pentru deszăpezirea permanentă a drumurilor, există o serie de restricții de circulație pe drumurile naționale, în special pentru camioanele de mare tonaj.

Astfel, este interzisă circulația autovehiculelor cu o greutate de peste zece tone prin trecătoarea "Shipka" până la 30.03.2010. De asemenea, este interzisă circulația autovehiculelor cu remorci sau semiremorci prin trecătorile "Petrohan" Batak - Dospat, Belovo - Yundola, Velingrad - Sarnitsa, "Predel", "Prevala" și "Lyulenski".

MAE recomandă cetățenilor români care se deplasează în Bulgaria, în această perioadă, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă, să aibă asupra lor lanțuri, lopeți și săculeți cu nisip sau sare. De asemenea, pornind de la situațiile înregistrate chiar pe teritoriul României în ultima vreme, este recomandabil de a avea în mașină o rezervă de apă și alimente pentru cazul în care circulația se blochează pentru o anumită perioadă de timp.

În Bulgaria, ca și în România, se circulă cu luminile de întâlnire aprinse în permanență, este obligatorie vigneta care se poate procura la intrarea în țară (de la punctele de frontieră, benzinării sau poștă) și este obligatorie cartea verde.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri