Un medic venit din Bulgaria a decedat din cauza gripei porcine, devenind primul caz mortal de infectare cu A(H1N1) înregistrat în Rusia, a anunțat Academia de Științe.
"Cu o zi înainte de moartea sa ne-au fost transmise analizele și l-am diagnosticat imediat cu gripă porcină", a declarat academicianul Dmitri Lvov, precizând că victima, o femeie, a murit la începutul lunii septembrie. El nu a spus data exactă.
"Nu am putut să luăm nicio măsură, pentru că a murit a doua zi", a adăugat Lvov.
El a apreciat că numărul total al persoanelor infectate cu acest virus în Rusia ar putea fi mult mai mare decât cifra oficială de 90 de cazuri înregistrate. "Potrivit estimărilor mele, ar putea fi zeci de mii de cazuri. Nu pot încă să dovedesc acest lucru, dar în câteva săptămâni voi fi în măsură să o fac", a adăugat Lvov. "Ziua în care puteam spune că frontiera noastră este închisă a trecut. Pentru virus, este un punct de trecere", a spus el.
Vineri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat că gripa porcină a provocat moartea a cel puțin 3.486 de persoane în lume, cu 281 mai multe decât cele anunțate în bilanțul anterior, dat publicității cu o săptămână înainte. Experții au avertizat că virusul ar putea infecta o treime din populația din lume, dar au subliniat că majoritatea acestor bolnavi nu au prezentat decât simptome fără gravitate.