Primele cruci din cimitirul de la Săpânţa au fost create în 1930 de un artist din comună

Voi care treceţi pe aici,
Încercaţi să n-o trăziti,
Că acasă dacă vine,
Iar e cu gura pe mine.
Dar aşa eu m-oi purta
Că înapoi n-o intruna

Aşa versuri găseşti peste tot în Cimitirul Vesel. Câte cruci, atâtea poveşti de viaţă. Cimitirul datează cam de prin 1930, când un artist al locului, sculptor, pictor şi poet, a realizat prima cruce veselă din lume. Mai bine de 50 de ani, Stan Ioan Pătraş a creat sute de cruci pe care le-a pictat şi le-a inscripţionat în stilul său caracteristic.

Toate crucile au fost create după aceleaşi reguli. Basorelieful din partea de sus ilustrează o scenă din viaţa celui care a murit. De exemplu, femei care torc lână, ţes covoare sau fac pâine şi bărbaţi care taie lemne sau păstoresc turmele de oi. Artistul obţinea culorile din pigmenţi naturali. Verdele reprezentă viaţa, iar galbenul-fertilitate. Culoarea predominantă este însă celebrul “albastru de Săpânţa”.

De unde venea inspiraţia? Pur şi simplu din viaţă.

Pe orice cruce găsim o scurtă poezie cu cel mult 10-12 rime. Epitafurile sunt scrise la persoana I şi sunt adresate de persoana decedată celor care trăiesc.

Legenda spune că atitudinea veselă în faţa morţii era un obicei străvechi, moştenit de la daci, care credeau în viaţa veşnica. Pentru ei moartea nu era un sfârşit tragic, ci era o trecere către alta lume, o lume patronata de zeul suprem, Zamolxe.

Nu doar înmormântarea, ci şi priveghiul sau pomenirea au semnificaţii aparte pentru localnicii din Săpânţa.

Este asezat cel mort în camera de cinste, unde este specific Săpânţei o rudă din covoare cu farfurii vechi din Maramureş, paturi foarte înguste, acolo nu se doarme niciodata. A treia zi, când este înmormântat, se săvârşeşte parastasul. Se aduna aproape toata lumea din sat.

Dincolo de riturile de înmormântare, de epitafele hazlii sau imaginile vii, cimitirul din Săpânţa ne învaţă un lucru important. Că moartea nu trebuie privită nici cu spaimă, nici cu dispreţ, ci firesc, pur şi simplu ca un act de integrare în lumea de dincolo.