Ultimele Stiri· 2 min citire

Polițiștii au reținut doi suspecți în cazul jafului armat de la Banca Carpatica din Constanța

Polițiștii au reținut doi suspecți în cazul jafului armat de la Banca Carpatica din Constanța

Polițiștii au reținut doi suspecți în cazul jafului armat de la Banca Carpatica din Constanța

Publicat23 iun. 2009, 13:22
Actualizat23 iun. 2009, 23:30
SursăNewsIn

Doi suspecți în cazul jafului armat comis la sfârșitul lunii mai, la o sucursală a Băncii Carpatica din Constanța, au fost reținuți, marți dimineață, de polițiști constănțeni cu sprijinul ofițerilor DGIPI, informează Inspectoratul General al Poliției Române.

Potrivit IGPR, cei doi au fost prinși în timpul unor percheziții efectuate în localitățile Constanța și Năvodari. Inspectoratul General al Poliției Române informează că au fost efectuate cinci percheziții, la care au participat au participat 35 de polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, IPJ Constanța, și procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Perchezițiile s-au desfășurat simultan și au fost stabilite după ce ofițerii Direcției Generale de Informații și  Protecție Internă au furnizat informații despre implicarea celor doi reținuți în jaful armat.

Cei doi,  Nicușor Manta, de 35 de ani, din Constanța și Radu Lucian Apostol, de 34 de ani, din Năvodari, la domiciliile cărora au fost găsite și ridicate în vederea cercetărilor trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane de cauciuc cu șoc electric și suma de aproximativ 33.000 lei, vor fi prezentați judecătorilor în cursul zilei de marți pentru emiterea mandatelor de arestare.

În dimineața zilei de 29 mai, la ora 08.56, în aproximativ 40 de secunde, doi bărbați necunoscuți, purtând cagule și mănuși, au pătruns în sediul Băncii Carpatica din Constanța, de unde, sub amenințarea unui baston de cauciuc și a unui pistol, au sustras din biroul casieriei 69.210 lei. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri