Ultimele Stiri· 1 min citire

Peste 1.000 de victime ale cutremurului din Abruzzo au protestat la Roma

Peste 1.000 de victime ale cutremurului din Abruzzo au protestat la Roma

Peste 1.000 de victime ale cutremurului din Abruzzo au protestat la Roma

Publicat16 iun. 2009, 17:46
Actualizat18 iun. 2009, 07:09
SursăNewsIn

Peste 1.000 de persoane rămase fără adăpost în urma seismului din Abruzzo, din 6 aprilie, care s-a soldat cu aproape 300 de morți, au manifestat la Roma pentru a-și exprima nemulțumirea că șeful Guvernului, Silvio Berlusconi, nu și-a respectat promisiunile.

Circa 1.500 de persoane, potrivit poliției, au manifestat pentru scurt timp pe străzile din centrul capitalei italiene, înainte de a merge în fața Camerei Deputaților, care examina în acel moment măsurile pentru ajutarea populației din această regiune și pentru reconstrucție.

"Puternici și blânzi, da, proști, nu. 100% reconstrucție, transparență, participare", scria pe o pancartă, referire la declarațiile lui Berlusconi, care a vorbit despre forța și blândețea populației din Abruzzo.

Manifestanții, mulți cu căști de protecție galbene pe cap, au ridicat trei corturi în fața Camerei Deputaților, cu o pancartă: "Luați-o drept un weekend de camping". Șeful Guvernului le-a dat acest sfat celor 6.000 de persoane rămase fără adăpost, în timpul uneia dintre vizitele sale în zona distrusă de cutremur.

La manifestație au participat și mai mulți primari ai comunelor afectate, printre care Dionisio Ciuffini, primar al localității Castelvecchio, care cere "mai multe ajutoare pentru cei fără adăpost și măsuri puternice pentru relansarea economiei" regiunii.

Circa 1.000 de clădiri au fost distruse sau avariate de cutremur.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri