Ultimele Stiri· 2 min citire

Pericolul ascuns din cuburile de gheață

Pericolul ascuns din cuburile de gheață

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat24 iun. 2014, 16:54

Cuburile de gheață sunt cea mai populară soluție de a păstra băuturile reci, în special în lunile călduroase de vară. Puțini dintre noi știu însă la ce riscuri se expun atunci când le folosesc. Iată cât de periculoase sunt, de fapt, cuburile de gheață.

Gheața a fost folosită din cele mai vechi timpuri pentru conservarea alimentelor perisabile dar și pentru răcirea aerului și a băuturilor. Până la inventarea aparatelor mecanice de refrigerare însă, gheața era recoltată în timpul iernii, din râurile și lacurile înghețate, ori de pe munții înalți și păstrată, apoi, tot timpul anului, în construcții speciale, de regulă subterane, scrie Mediafax.ro.

Un astfel de depozit a fost construit în Mesopotamia acum aproape 4.000 de ani, conform unei tablete cuneiforme. Ulterior, chinezii, cu o mie de ani înaintea erei noastre, macedonenii conduși de Alexandru cel Mare ori romanii, în vremea Imperiului, au folosit această metodă, dar gheața a devenit cu adevărat populară abia la începutul secolului al XIX-lea. Până atunci, conservarea alimentelor și răcirea băuturilor și a preparatelor în acest fel, practici dificile și costisitoare, erau rezervate doar celor bogați și puternici.

poi, omul de afaceri american Frederic Tudor a început să recolteze gheață de pe lacurile din apropierea orașului Boston și să o exporte către insulele din Caraibe și chiar Europa sau America de Sud. Printre clienții săi nu se regăseau doar cei din elita societății ci și patronii noilor afaceri cu pește, lactate ori băuturi alcoolice, care apăruseră în marile orașe. Cererea de gheață a dus la creșterea concurenței și la apariția altor companii asemănătoare astfel că, până la jumătatea secolului al XIX-lea, produsul se regăsea deja în cele mai multe dintre casele din mediul urban.

Ulterior, frigiderele electrice au introdus gheața artificială, care poate fi produsă acasă, în orice anotimp, eliminând nevoia recoltării acesteia de pe lacurile și râurile înghețate și a livrării până la client. În prezent, aparatele frigorifice capabile să înghețe apa se regăsesc în marea majoritate a locuințelor și din ce în ce mai mulți oameni se folosesc de cuburile de gheață pentru a-și păstra băuturile reci.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri