Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, asupra mașinii ce îi fusese furată omului de afaceri Gigi Becali, au fost trase focuri de armă. De asemenea, unul dintre hoți a fost împușcat și mai apoi, băgat cu forța în portbagaj.
La data de 27.01.2009 organele de cercetare penală au fost sesizate, în urma unui apel anonim înregistrat la numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 00.30, la intersecția str. Dr. Iacob Felix cu Șos. Nicolae Titulescu din București, sectorul 1, a avut loc un incident în cadrul căruia s-au tras focuri de armă. Un autoturism a fost avariat și abandonat la fața locului de către ocupanții acestuia, iar un bărbat a fost agresat, fiind lovit și împușcat cu o armă de foc, de către mai multe persoane neidentificate. Ulterior, bărbatul împușcat a fost introdus cu forța în portbagajul altui autoturism, care a părăsit a locul incidentului, se arată în comunicatul oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Organele de urmărire penală au solicitat imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în locurile publice. În urma vizioonării acestora s-a stabilit faptul că, în aceleași împrejurări, au mai fost sechestrate alte două persoane.
Au fost identificați și audiați, martorii oculari și alte persoane care cunoșteau date despre incidentul din data de 27.01.2009 precum și persoanele vătămate. În baza unor autorizații emise de instanța de judecată, au fost obținute listingurile telefonice și localizarea participanților la incident.
În cauză au fost obținute și folosite înregistrări ale unor convorbiri telefonice interceptate și înregistrate în baza unor autorizații emise de instanțele de judecată în alte dosare întrucât din cuprinsul acestora au rezultat date și informații concludente și utile privind săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze.