Ultimele Stiri· 2 min citire

Orban: "PNL trebuie să susțină în continuare Codul Fiscal"

Orban: "PNL trebuie să susțină în continuare Codul Fiscal"

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat2 aug. 2015, 12:05

Liberalii trebuie să susțină în continuare măsurile de relaxare fiscală din Codul Fiscal, afirmă liderul grupului deputaților PNL, Ludovic Orban.

"Înțeleg îngrijorările președintelui Iohannis. Eu nu cred că trebuie să pedepsești economia românească, societatea românească, pentru faptul că un guvern nu este de încredere și nu prezintă garanții că se încadrează în țintele fiscal-bugetare stabilite și că are capacitatea...", a declarat liderul liberal, sâmbătă seară, într-o emisiune la B1Tv, scrie cotidianul.ro.

Orban se situează astfel în contradicție cu președintele Klaus Iohannis, care a respins Codul Fiscal de la promulgare și l-a retrimis înapoi la Parlament spre reexaminare.

Președintele Klaus Iohannis a explicat de ce a retrimis Codul Fiscal în Parlament, subliniind că, deși România are nevoie de relaxare fiscală, "contează foarte mult manieră în care se realizează această".

"Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului Fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult manieră în care se realizează această.

Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolva problemele profunde ale economiei noastre", a susținut Klaus Iohannis.

De cealaltă parte, Ludovic Orban crede că "Nu poți să pedepsești cetățenii pentru faptul că guvernul nu este bun (...) " și afirmă că susține fără ezitare noile măsuri fiscale. "Eu susțin clar și am și declarat public că PNL trebuie să susțină în continuare Codul Fiscal", a afirmat Orban.

Liderul deputaților liberali consideră și că România ar trebui să negocieze cu UE un deficit bugetar de 2%: "Eu cred că România poate să negocieze un deficit de 2%. Este un deficit care, ținând cont de creșterea economică, este un deficit sustenabil și care poate fi chiar un stimulent".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri