Ultimele Stiri· 2 min citire

Obama și Medvedev ar putea semna un acord pentru tranzitul de material militar către Afganistan

Obama și Medvedev ar putea semna un acord pentru tranzitul de material militar către Afganistan

Obama și Medvedev ar putea semna un acord pentru tranzitul de material militar către Afganistan

Publicat29 iun. 2009, 08:36
Actualizat29 iun. 2009, 08:37
SursăNewsIn

Președinții Barack Obama și Dmitri Medvedev ar putea semna la începutul lunii iulie, la Moscova, un acord pentru tranzitul de material militar american către Afganistan pe teritoriul Rusiei, relatează cotidianul rus Kommersant.

Acesta ar fi "primul acord ruso-american privind tranzitul de transporturi militare americane către Afganistan pe teritoriul Rusiei", scrie cotidianul, citând surse apropiate secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer.

"Dacă totul va merge bine, 12 cargouri americane cu încărcături militare vor survola în fiecare zi" Rusia, cu destinația Afganistan, a adăugat Kommersant, citând un diplomat occidental. 

Un diplomat rus a confirmat că este luat în calcul tranzitul feroviar și aerian.  "Urmează să începem tranzitul feroviar al transporturilor militare, de care se va ocupa RJD (compania rusă de căi ferate - n.red.)", a declarat diplomatul, apropiat negocierilor.

"Tranzitul înseamnă mulți bani. Este vorba de sute de containere pe lună. Numai pe transport feroviar", a adăugat sursa, evaluând la 3.000 de dolari costul transportului pentru un container care traversează Rusia. 

Rusia sugerase faptul că este dispusă să permită tranzitul cu material militar american pe teritoriul său. "În ceea ce privește tranzitul militar, un acord funcționează cu succes cu Germania și Franța (...) Suntem dispuși să lucrăm și cu alte țări, printre care furnizorii principali ai forței multinaționale din Afganistan", a declarat viceministrul rus de externe, Aleksandr Grușko. 

Obama a enumerat securitatea din Afganistan printre prioritățile începutului său de mandat. Rusia, îngrijorată de o extindere a amenințării islamiste în Asia Centrală, s-a declarat deja dispusă să își intensifice cooperarea, dar a exclus orice operațiune militară în Afganistan. 

În baza unui acord încheiat în aprilie 2008, Statele Unite trimit deja transporturi nemilitare în Afganistan via Rusia. 

Obama este așteptat la Moscova în perioada 6-8 iulie la un summit care vizează să relanseze relațiile ruso-americane, după ani de tensiuni în timpul administrației Bush. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri