Ultimele Stiri· 3 min citire

Muzica înainte și mai presus de toate, este crezul muzicienilor de la Royal Philarmonic Orchestra

Muzica înainte și mai presus de toate, este crezul muzicienilor de la Royal Philarmonic Orchestra

Muzica înainte și mai presus de toate, este crezul muzicienilor de la Royal Philarmonic Orchestra

Publicat16 sept. 2009, 08:10
Actualizat16 sept. 2009, 08:12
SursăNewsIn

Instrumentiștii Royal Philarmonic recunosc că excelența se obține greu, cu muncă, sacrificii personale, ambiție și dăruire de sine, puse în slujba uneia dintre cele mai nobile arte, muzica, povestind, într-un scurt reportaj NewsIn, cum au ajuns la performanțele de pe cele mai mari scene ale lumii.

Pe drumul de la aeroport spre Sala Palatului, unde orchestra londoneză a dat un adevărat regal muzical, artiștii au povestit, pe un ton deopotrivă grav și amuzat, despre cele nouă ore de studiu zilnic, fără de care marea performanță pe scenă nu poate fi atinsă, dar și despre viața de nomad pe care fiecare și-o asumă, renunțând de multe ori la viața personală.

Pentru a parcurge o partitură și pentru a o interpreta magistral, așa cum își dorește, ne-a mărturisit unul dintre instrumentiști, numărul mediu de ore necesare studiului ar fi de nouă, crescând odată cu gradul de noutate al partiturii și cu dificultatea acesteia. De multe ori însă, din cauza numărului mare de concerte și de contracte cu mai multe orchestre, desfășurate în paralel, nu își permite să repete mai mult de trei ore pe zi. În ceea ce privește viața de dincolo de muzică, aceasta aproape că nu există: "Mine is a disaster", spune muzicianul, pentru care destinul pus în slujba muzicii pare a merita totul.

Are o primă curiozitate: cum se spune, în limba română, "mulțumesc"? Îi scriem citeț cuvântul, cu majuscule, explicându-i cum să pronunțe sunetul "ț". Se uită atent la clădirile care se văd pe geamul autocarului. Îi place palatul Enescu și măsoară cu ochi uimiți clădirea fostului CC al PCR, acum renovată. "Where are the bullet holes?", întreabă.

Divorțați, cu copii pe care nu mai apucă să îi vadă și cu care deseori nu vorbesc luni în șir, artiștii Orchestrei Regale a Marii Britanii își mută viața de pe o scenă pe alta, măsurând zilele în momentele de grație în care ating armoniile perfecte ale unei partituri. Împart totul între ei: poveștile, anecdotele, regretele, chiar și mâncarea.

Mulți dintre instrumentiști au contracte cu mai multe orchestre. Pentru Royal Philarmonic Orchestra, fiecare are un program tipărit, în care apar, pe fiecare filă, data, destinația, programarea zborului cu avionul până la destinația respectivă, componența orchestrei (număr variabil de instrumentiști, în funcție de programul interpretat), lista cu instrumentele, pe zile și orașe. O cărticică-orar, pe stagiunea 2009-2010, în care sunt punctate scenele pe care vor urca. Numărul de concerte s-a modificat și el, în ultimii zece ani. Dacă înainte lucrau la 150 de concerte pe an, acum numărul acestor angajamente a ajuns la 250 pe an.

Ajunși la Sala Palatului, își reazămă instrumentele de perete, aliniate unele lângă altele, în cutii sau desfăcute. Ei se așează pe scări, își scot cuminte pachetele cu mâncarea pregătită de dinainte de îmbarcare și, printre frânturi de vorbe, iau masa. O violonistă de origine asiatică împarte tuturor prăjituri dintr-o cutie. Unii își pun în ordine hainele de scenă, aranjându-le pe umerașe. Alții urcă pe scenă, să repete. Cu o jumătate de oră înainte de concert, muzicanții se duc să se schimbe. Publicul intră, își ocupă locurile din sală, așteptând să apară fracurile, smoking-urile, rochiile negre de seară, imaginea clasic-respectabilă a uneia dintre cele mai prestigioase orchestre a lumii. Dup concert, muzicienii își petrec noaptea la un hotel din București, pentru a pleca, a doua zi, către o altă scenă.

Fondată în 1946 de către Sir Thomas Beecham, Orchestra Filarmonică Regală din Londra a fost condusă, de-a lungul timpului, de mari dirijori printre care Rudolf Kempe, Antal Doráti, André Previn și Vladimir Ashkenazy. Orchestra continuă să impresioneze printr-o agendă de concerte încărcată, cu turnee și sesiuni de înregistrări, sub conducerea maestrului Daniele Gatti (directorul muzical al orchestrei din 1996). Începând cu stagiunea 2009/2010, Charles Dutoit este directorul artistic și dirijorul principal al orchestrei, Daniele Gatti continuându-și activitatea din postura de dirijor emerit, conform site-ului orchestrei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri