Mihai Dobre, pilotul care a murit, vineri seară, era comandantul aerodromului din Clinceni din 2008, avea 1.000 de ore de zbor şi a fost de trei ori campion naţional la acrobaţie aeriană, a declarat directorul Aeroclubului Român, George Rotaru.
"Mihai Dobre avea 1.000 de ore de zbor şi pilota de la vârsta de 16
ani. Era un pilot foarte bun şi a fost de trei ori campion naţional la
acrobaţie aeriană. Era foarte apreciat de colegi şi un instructor
foarte bun de zbor", a spus George Rotaru.
Avionul pe care îl
pilota Mihai Dobre era un avion de înaltă acrobaţie, produs în
Germania, model Extra 300 L, cu foarte multe ore de zbor, a precizat
directorul Aeroclubului Român.
"Se pare că a fost o defecţiune tehnică, şi anume o blocare de comenzi.
Înainte de decolare, s-a efectuat controlul tehnic al avionului de mici
dimensiuni, conform procedurilor normale", a precizat, pentru NewsIn,
Rotaru, care a adăugat că Dobre era neînsurat şi provenea dintr-o
familie de piloţi profesionişti.
Accidentul de vineri seară de la Clinceni-Ilfov s-a produs după ce
avionul pilotat de Dobre - model Extra 300 L, de tip agrement - a
intrat în vrie şi s-a prăbuşit la 10 minute de la decolare.
"Comandantul aerodromului Clinceni, Mihai Dobre, efectua o acroba?ie,
iar după ce a făcut o figură nu a mai putut redresa avionul de mici
dimensiuni ?i a intrat pur si simplu în pământ. Acesta efectua un
antrenament de pregătire pentru mitingul de Ziua Copilului care trebuia
să aibă loc la Clinceni sâmbătă", a declarat, pentru NewsIn, directorul
Autorită?ii Aeronautice Civile din România, Adrian Vasilache.
Se pare că Mihai Dobre nu a mai putut redresa avionul ?i s-a prăbu?it
la aproximativ un kilometru de pisă, a mai precizat Vasilache. Din
cauza acestui accident, mitingul aviatic programat pentru sâmbătă a
fost contramandat.
Pilotul efectua o acroba?ie extrem de dificilă, o coborâre pe verticală
în spirală, moment în care a intrat în vrie, iar cauza poate fi una de
natură tehnică sau o comandă greşită a pilotului, potrivit
reprezentanţilor Ministerului Transporturilor.
Ancheta care urmează să stabilească termenii şi condi?iile în care s-a
produs accidentul va fi demarată de către Direc?ia de Investiga?ii din
cadrul Ministerului Transporturilor.