Ultimele Stiri· 2 min citire

Marica: Vreau să rămân la Stuttgart și să câștig campionatul

Marica: Vreau să rămân la Stuttgart și să câștig campionatul

Marica: Vreau să rămân la Stuttgart și să câștig campionatul

Publicat2 mar. 2009, 17:37
Actualizat2 mar. 2009, 23:23
SursăNewsIn

Internaționalul român Ciprian Marica a declarat, luni, pentru NewsIn, că au existat unele discuții referitoare la un posibil transfer la Zenit Sankt Petersburg, însă a precizat că vrea să continue la VfB Stuttgart, echipă alături de care speră să cucerească titlul la finalul sezonului în Bundesliga.

"În actuala stagiune lupta pentru titlu este foarte strânsă, iar atât timp cât sunt șanse vom lupta pentru a ne îndeplini obiectivul. Ținând cont de situația din clasament, cred că putem termina chiar și pe primul loc", a declarat fostul atacant al lui Dinamo și Șahtior.

Marica a recunoscut că oficialii lui Zenit, formație care a eliminat pe Stuttgart în 16-imile Cupei UEFA, și-au manifestat interesul față de serviciile sale: "Am auzit că au avut loc unele discuții în acest sens, însă eu vreau să rămân aici și să câștig campionatul în Germania. În prezent îmi doresc să joc cât mai bine la actuala mea echipă și nu iau în calcul un transfer la alt club".

Internaționalul român a vorbit și despre evoluția sa din partida pe care Stuttgart a câștigat-o în etapa trecută pe terenul lui Karlsruhe: "A fost un derby local și ne-am bucurat foarte mult că am obținut cele trei puncte. Este o victorie care ne dă moral înaintea meciului cu Dortmund. Antrenorul a decis să mă înlocuiască pentru că aveam un cartonaș galben și a vrut să prevină o eventuală eliminare, mai ales că am avut o intrare mai dură la un adversar".

În final, Ciprian Marica a spus că fosta sa formație, Dinamo, va lua titlul în acest sezon din Liga I: "L-am sunat pe Marius Nicuale și l-am felicitat pentru golul din victoria din meciul cu Pandurii. Urmează să vorbesc și cu Ianis. Mă bucur foarte mult că a revenit cu gol. Este foarte important pentru el că a marcat, reușita sa îi va da mai multă încredere pe viitor. Sunt convins că Dinamo va lua anul acesta campionatul".

VfB Suttgart, locul 7 în Bundesliga, la șapte puncte în spatele liderului Hertha, a învins sâmbătă pe terenul lui Karlsruhe, scor 2-0, în etapa a 22-a din campionatul Germaniei. La prima reușită a grupării șvabe, Marica a pasat decisiv, iar în minutul 64 a fost înlocuit cu Schieber.    

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri