Culisele confruntării dintre generalul Iulian Vlad și propagandistul Silviu Brucan

Monday, 02 October 2017, 12:05 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

"Pe Brucan l-am cunoscut indirect, la început, adică atât timp cât el a slujit aparatul de propagandă al partidului în posturi-cheie şi mai cu seamă în redacţia organului central de presă al partidului, Scânteia. L-am cunoscut deci ca jurnalist. Dar Brucan întotdeauna a jucat un rol mai mare decât acela de ziarist. Chiar este de precizat, de la bun început. El a fost, anterior, la conducerea unor organizaţii de partid, aşa cum a fost Comitetul de Partid al Capitalei. Mă rog, se spune că ar fi avut nişte activităţi semnificative. Cât de semnificative, nu ştiu. A avut și nişte responsabilităţi organizatorice, dar nu am înţeles niciodată ce anume, în perioada în care Partidul Comunist era în ilegalitate.

Cert este că, în acea perioadă, s-a aplicat şi politica guvernului Antonescu, de izolare, aş zice, a evreilor. Nu ştiu dacă el a fost printre cei care au fost strămutaţi sau deportaţi pe undeva, nu cunosc lucrul acesta, dar, printr-o seamă de relaţii, el întotdeauna şi-a arătat apropierea față de Uniunea Sovietică. Acum, nu ştiu cât de apropiat putea fi cineva care s-a căsătorit cu fiica unui rus alb, pentru că soţia lui, aşa am înţeles eu, era fiica unui rus alb, care deţinuse nişte poziţii foarte importante în vechea Rusie. Familia ei se refugiase, din cauza revoluţiei, în România. Poate fuseseră trimişi cu anumite misiuni aici şi el să fi fost, ca să zic aşa, atras, nu ştiu dacă de frumuseţea domnişoarei Sidorovici...

Da, era cu rezonanţă mai degrabă din altă etnie, dar cert este că tatăl său fusese rus alb cunoscut şi că, asemenea tuturor ruşilor albi care fugiseră de regimul sovietic, această familie trebuie să fi fost sub supravegherea KGB-ului, Asta, sigur, se întâmpla peste tot în lume pe unde existau refugiați din această categorie, dacă ei reprezentau ceva, mai cu seamă dacă erau disidenţi în adevăratul sens al cuvântului şi acţionau împotriva regimului instaurat în Rusia la acea vreme.

Socot că această legătură de familie a fost totuşi un element în plus care a favorizat promovarea lui Silviu Brucan, în afara altor legături tot de familie, într-un fel. Dar, pe lângă acele legături, trebuie să vorbim deschis, cei de naţionalitate evreiască au constituit nuclee esenţiale ale PCR, la începuturile activității în România. Nu ştiu, nu am văzut niciodată o statistică să îmi dau seama mai exact câţi dintre membrii partidului, în primii ani de activitate sau de ilegalitate, erau români şi câţi de etnie ungurească, care erau destul de mulţi, sau evreiască ori de alte naţionalităţi.

Cert este că, dacă raportăm la numărul populaţiei, vom observa cu siguranţă că aceştia erau destul de mulţi în raport cu cei de origine română. Nu mai spun că, după anul 1944, şi cei care nu intraseră în partid, dar care s-au considerat a fi fost reprimaţi în timpul regimului Antonescu, s-au declarat şi ei înşişi, dar şi oficial au fost înregistrați ca militanţi ai partidului. Ulterior, când au fost primiți în partid, li s-a recunoscut o vechime mult mai mare decât cea reală" a fost mărturisirea lui Iulian Vlad, într-un interviu acordat ultimului său adjunct, Generalul Aurel Rogojan, și publicată de cotidianul.ro.

Conform sursei citate, anchetele „Dosarelor Revoluției“ au demonstrat că teroriștii invocați de către Silviu Brucan în declarațiile făcute după Revoluția din 1989 nu au existat niciodată. Pentru mai multe detalii despre acest subiect interesant, citește materialul de pe cotidianul.ro

 

Cine a fost Iulian Vlad

Născut în 23 februarie 1931, Iulian Vlad a fost ultimul şef al Securităţii comuniste înainte de evenimentele din 1989.

A fost membru al Partidului Comunist din 1946, iar din 1948 până în 1951 a ocupat mai multe funcţii, de la cea de secretar de clasă şi de judeţ, până la cea de şef de secţie al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc.

În perioada 1952-1974, Iulian Vlad a lucrat la Ministerul de Interne, ca specialist în învăţământ militar, iar din 1974 până în 1977 a fost comandantul Şcolii Militare de Ofiţeri. A rămas în continuare în Ministerul de Interne, unde din 1977 până în 1984 a fost secretar de stat, apoi adjunct al ministrului de Interne, până în 1987, când a preluat funcţiile de ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, până în 6 ianuarie 1990, când a fost trecut în rezervă.


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri