E greu de susținut că eventualii spectatori au de învățat ceva din povestirea aventurii lui Fritzl.
Cazul Fritzl a devenit celebru în aprilie 2008, când Elisabeth Fritzl (42 de ani) a apărut la poliție și a anunțat că tatăl ei o ține prizonieră de 24 de ani într-unul din subsolurile din casa familiei, că a născut în această perioadă 7 copii, al căror tată este propriul ei părinte. După încercări ale presei de a afla cât mai multe din amănuntele acestei sordide povești, soldate mai mult cu presupuneri decât cu dovezi, procesul a fost fixat pentru martie 2009.
Săptămâna trecută a fost anunțată la Viena premiera unei comedii inspirate de cazul Fritzl. Deasupra decorului, un banner: „Victimele fac rating”. De altfel, regizorul spectacolului, Hubsi Kramar, nu și-a propus să investigheze cu alte mijloace decât cele ale anchetei judiciare ce instincte întunecate perpetuează asemenea povești, ci de ce asemenea povești trezesc o atât de mare curiozitate. Așezați pe o sofa, actorii îi priveau în ochi pe spectatori: „Noi suntem publicul”.
Spectacolul nu are o poveste, un subiect, personaje cu o motivație. Spectatorii nu sunt invitați să descopere un monstru printre oamenii cu care se încrucișează pe stradă, ci să mediteze asupra atenției acordate acestui monstru și în ce măsură societatea integrează existența monștrilor sau ce măsuri drastice ar fi gata să accepte pentru certitudinea eliminării lor.
Citește mai mult în Adevărul
