Imagine rară: Cioran și Țutea. Se spune despre el că e "dat în mă-sa"

Opera scrisă a lui Petre Ţuţea (câtă e: nişte studii şi eseuri, plus nu mai mult de 150 de pagini din “Omul”, tratatul de antropologie creştină) e greu de citit. Rămâne un geniu oral, un rapsod al metafizicii.

În jurul lui Ţuţea, după ieşirea din comunism, s-a declanşat o adevărată frenezie admirativă. Până şi Andrei Pleşu îi transcria zicerile, ca un copist medieval.

Dacă marile sale proiecte scrise - multe neîncepute, niciunul terminat - sunt prolixe şi confuze, bibliografia sa vorbită, adunată în câteva cărţi de dialog, e pasionantă. Farmecul acesteia stă şi în inconsecvenţă (Nae Ionescu i-ar fi spus “dumirire”).

Petre Ţuţea a fost, fără îndoială, “dat în mă-sa” – cu tot ce are admirativ această sintagmă neaoş românească.

Cum priveşte Ţuţea “generaţia de aur”? Doar pentru continuitate cu textul de joi, încep cu Camil Petrescu: “impostorul filosof, pe care Călinescu se grăbeşte să-l facă intelectual”.