În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în 2008, inculpaţii Ghiocel Lupu şi Nelia Ghervase au dobândit prin cesiune drepturile litigioase cu privire la două terenuri de pe raza municipiului Bacău, pentru care se formulase notificare în baza Legii nr.10/2001. În schimbul soluţionării cu prioritate a notificării şi a acordării unor amplasamente avantajoase prestabilite de inculpaţi, în 2009, cei doi au promis şi au dat sume de bani şi obiecte de preţ unei persoane denunţătoare, funcţionar public în cadrul Primăriei Bacău, ce avizează legalitatea dispoziţiilor emise în această materie. Oferirea şi darea banilor şi obiectelor, cu titlu de mită, a avut loc în mod direct sau prin intermediului coinculpatului Cortez Silvian Gheorghiţă, la acea vreme arhitect şef în cadrul Primăriei municipiului Bacău.
Concret, în luna noiembrie 2008, omul de afaceri Ghiocel Lupu a promis repetat suma de 50.000 euro şi a oferit efectiv suma de 20.000 euro angajatului primăriei Cortez Silvian Gheorghiţă în schimbul exercitării influenţei acestuia asupra denunţătorului, funcţionar public la aceeaşi primărie având atribuţii de a aviza legalitatea dispoziţiilor emise în baza Legii 10/2001.
În ziua de 13 februarie 2009 Ghiocel Lupu a dat denunţătorului, prin intermediul inculpatului Cortez Silvian Gheorghiţă bijuterii din aur în valoare de 11.287 lei, iar în luna martie 2009 inculpatul Ghiocel Lupu a promis suma de 100.000 euro aceluiaşi denunţător, funcţionar public.
Promisiunea a fost suplimentată apoi de inculpata Nelia Ghervase la 200.000 euro în schimbul urgentării soluţionării notificării şi a acordării unor amplasamente avantajoase, prestabilite de inculpaţi.
În sarcina inculpatei Nelia Ghervase, s-a mai reţinut că, în perioada mai - octombrie 2009, a promis aceluiaşi funcţionar darea sumei de 1.000.000 euro pentru urgentarea soluţionării unei alte notificări la Legea nr.10/2001, prin care era solicitată retrocedarea a aproximativ 30 ha de teren pe raza municipiului Bacău de către cetăţeni străini pe care inculpata îi reprezenta, precum şi pentru ca restituirea să se producă pe vechiul amplasament.
Darea sumelor de bani promise urma să se realizeze după emiterea dispoziţiilor administrative şi vânzarea imobilelor.