FMI va solicita guvernului îmbunătățirea legii salarizării unice, care trebuie să devină mai transparentă și mai ușor de implementat, iar eliberarea următoarelor tranșe din împrumut depinde de răspunsul autorităților, a spus reprezentantul Fondului în România, Tonny Lybek, pentru The Money Channel.
Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar "este un pas în direcția potrivită, dar nu este niciun secret că instituțiile financiare internaționale simt că există loc pentru îmbunătățiri. (...) Am vrea o lege a salarizării simple, care să fie ușor de implementat, dar care să poate să fie modificată, mai transparentă. Această transparență nu a fost realizată integral, mai există loc de îmbunătățire", a spus Lybek.
El a precizat că reprezentanții FMI vor discuta cu autoritățile române în cadrul următoarei întâlniri pe tema îmbunătățirii legii unitare a salarizării, în condițiile în care aceasta reprezintă "un pilon pentru bugetul viitor".
"Vom discuta acest lucru la următoarea rundă de discuții, pentru că mai există o serie de legislații care urmează să fie adoptate anul viitor și ne vom uita foarte atent la detalii. (...) Există foarte multe detalii și le vom discuta cu autoritățile, când vom revizui implementarea legislației", a mai spus Lybek, potrivit traducerii The Money Channel.
În același timp, el a menționat că biroul din România al FMI va analiza impactul legii asupra bugetului de stat și va face recomandări board-ului FMI, care va lua, însă, decizia finală "dacă va continua sau nu acordul".
"Doar dacă vor răspunde pozitiv acestor revizuiri vor fi eliberate și celelalte tranșe", a avertizat reprezentantul Fondului.
Pe de altă parte, Lybek a menționat că guvernul român a făcut eforturi pentru a face față provocărilor fiscale, dar "e nevoie să fie făcute mai multe lucruri".
Totodată, reprezentantul FMI în România a menționat, în privința evoluției economiei, că există semne pozitive din partea exporturilor, dar va fi nevoie de mai mult timp pentru reluarea cererii interne.
"Cred că (scăderea economică cu, n.r.) 8,5% este o cifră medie, foarte bună, de estimare. Există riscuri de ambele părți, trebuie să rămânem obiectivi", a mai spus Lybek.
Guvernul și-a asumat săptămâna trecută răspunderea pe Legea salarizării unice, însă PNL și UDMR au depus o moțiune de cenzură, criticând prevederile actului normativ, astfel că, tehnic, textul nu este încă adoptat. Moțiunea va fi supusă dezbaterii și votului joi. Dacă aceasta este respinsă, legea merge spre promulgare la președinte.