Actorii George Clooney și Meryl Streep asigură vocea soților Fox din filmul de animație "The Fantastic Mr Fox",bazat pe povestea pentru copii a scriitorului Roald Dahl, care va deschide cea de-a 53-a ediție a Festivalului de Film The Times BFI din Londra, desfășurat în perioada 14-29 octombrie 2009.
Regizorul Wes Anderson, care a citit cartea "Fantastic Mr Fox" când era copil, este un mare fan al scriitorului Roald Dahl, relatează "The Times". Anderson, aflat la primul film de animație din carieră, a lucrat foarte aproape de persoanele care dețin drepturile asupra lucrărilor lui Roald Dahl, mai aproape decât orice alt regizor care a adaptat cărțile autorului, înainte de decesul acestuia, în 1990.
În 2004, Anderson a semnat un acord cu privire la "Mr Fox" iar apoi s-a mutat în casa scriitorului din Great Missenden, potrivit Amandei Conquy, care se ocupă de domeniul literar al lui Dahl. Rezidenții din comitatul Buckinghamshire, unde anual se strâng 50.000 de fani ai scriitorului, pentru a vizita Road Dahl Museum și Story Centre, l-au văzut adesea pe Anderson plimbându-se prin împrejurimi. Wes Anderson și-a schițat scenariul în aceeași colibă în care Roald Dahl își scrisese poveștile.
Echipa de producție a filmat simultan pe 30 de platouri, inspirate din casa și satul în care a locuit scriitorul, iar producția filmului a durat doi ani. Din distribuție mai fac parte actorii Michael Gambon, Willem Dafoe, Bill Murray și Adrien Brody, dar și cântărețul Jarvis Cocker.
Roald Dahl, unul dintre cei mai renumiți scriitori pentru copii, a scris și "Charlie's Chocolate Factory", ecranizat de două ori, în 1971 și 2005 și "Matilda", povestire ecranizată în 1996. Povestirea "Fantastic Mr Fox" a fost publicată în 1970.
"The Fantastic Mr Fox" va rula și în cinematografele din România, începând cu 20 noiembrie.