“Expus la Realitate. Viaţa de trimis special” dezvăluie în 32 de fotografii o lume desenată în imagini triste sau vesele, călătorii interprinse pe urmele unei realităţi care nu este accesibilă oricui. Autorii acestor poze, reporterii speciali Realitatea TV Adelin Petrişor, Mirela Voicu şi Cristian Zărescu îşi dedică acum fotografiile special pentru zâmbetele unor copii aflaţi în dificultate.
“M-aş bucura tare mult ca fotografiile cu copii deznădăjduiţi din Irak sau Afganistan să poată ajuta, chiar şi simbolic, câţiva copii aflaţi în dificultate din România. Sper să fie cât mai mulţi oameni care să liciteze”, a declarat Adelin Petrişor.
Fotografiile nu sunt calculate şi cu atât mai puţin, nu a existat timp pentru a fi regizate. Adelin, Mirela şi Cristian au imortalizat momente şi au creat poze precum realitatea. Uneori mai luminoase, alteori mai puţin luminoase. Uneori mai spectaculoase, alteori mai puţin spectaculoase. “Nu am făcut niciodată o fotografie cu gândul că ea ar putea fi văzută de atâta lume. Aşa cum nu m-am gândit vreo secundă că o fotografie poate vinde speranţe sau poate fi un strop de mai bine într-o mare de suferinţă. Dacă vreuna din fotografiile mele vă face cu ochiul, atunci nu ezitaţi să o cumpăraţi. Banii pentru ea înseamnă viaţă pentru copii bolnavi.”, a declarat Mirela Voicu.
„Expus la Realitate. Viaţa de trimis special” reprezintă o călătorie printre emoţii şi gânduri, printre stări şi cuvinte nespuse, o călătorie ce înseamnă pe scurt viaţa de reporter special.Iar acum toate aceste emoţii, gânduri şi vibraţii vor fi dedicate micuţilor aflaţi în dificultate.“Sunt poze super care fac toţi banii”, povesteşte Cristian Zărescu. “Dacă ne gândim şi la faptul că banii adunaţi vor ajunge la copii cu probleme, atunci este încă un motiv în plus să fie cumpărate. Sper ca oamenii cu posibilităţi să îşi găsească timp şi pentru o astfel de licitaţie şi, subliniez, să îşi găsească timp, pentru că bani au cu siguranţă”, a mai adăugat Cristian.
Fotografiile vor putea fi licitate prin intermediul secţiunii comentarii din dreptul fiecărei fotografii.
Fotografiile au putut fi vizitate şi la Muzeul Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu), în perioada 29 iunie-16 iulie 2009.
Pe 25 mai 2009, reporterii speciali Realitatea TV au sustinut vernisajul expozitiei foto: “ Expus la Realitate. Viata de trimis special”, în statia de metrou Universitate, în prezenţa Primarului General Bucureşti, Sorin Oprescu.
Fundaţia “Copii în dificultate” a fost înfiinţată în anul 1992 pentru copii din România abandonaţi, cu boli cronice, cu boli incurabile sau cu boli terminale.
Fundatia CiD este o familie. Mult mai numeroasă decât toate celelalte pe care le cunoaştem. Şi cu mult mai multe greutăţi. Cu toate acestea, familia CiD se sprijină pe fericire şi pe bucurie, la fel ca noi.
www.cid.org.ro
http://www.cinevazambeste.ro
La sfârşitul lunii iunie 1921, Consiliul Comunal Bucureşti a aprobat propunerea primarului dr. Gh. Gheorghian de înfiinţare a „Muzeului Comunal Bucureşti” (Palatul Şuţu) la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga. Muzeul Municipilui Bucuresti a fost redeschis în localul actual la 23 ianuarie 1959, în ajunul centenarului Unirii Principatelor. Personalităţi de seamă ale istoriografiei şi cercetării ştiinţifice au onorat direcţia muzeului: dr. George Severeanu, arheologul Dinu V. Rosetti, prof. George Florescu, prof, univ. dr. Panait I. Panait, dr. Vasile Boroneant şi actualul director dr. Ionel Ionita.