Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Elena Udrea la comisia de anchetă: S-a certat, a chemat liftul şi a plecat

Tuesday, 01 September 2009, 09:28 Sursă: REALITATEA.NET

Elena Udrea a stat la Comisie aproximativ o jumătate de oră. A venit relaxată şi şi-a pregătit cafeaua în timp ce conducerea Comisiei o acuza de încălcarea Constituţiei.

Ministrul Turismului a acuzat din nou comisia că se află în ilegalitate

Mesajul principal pe care Elena Udrea l-a transmis Comisiei de anchetă a fost să intre în legalitate. Ministrul Turismului a declarat că unii membri ai comisiei sunt în incompatibilitate şi că întreaga comisie funcţionează ilegal. 

Udrea a spus că toate acţiunile sale se subordonează legii şi că articolele citate de Ludovic Orban care o acuza de faptul că a încălcat Regulmanetul de funcţionare al Camerei Deputaţilor se referă la comisii permanente ale Camerei, nu la cele de anchetă. "Faceţi un amalgam de acuzaţii şi pierdeţi esenţialul", i-a spus Elena Udrea preşedintelui Comisiei. Ministrul Turismului a solicitat deputaţilor să rezolve "aspectele de ilegalitate" privind funcţionarea forului, pe care le-a sesizat în adresa transmisă în data de 26 august, susţinând că, în caz contrar, va sesiza conducerea Camerei.

"Nu pot sta de vorbă în această Comisie cu oameni cu un comportament abuziv şi ilegal. Am trimis pe 26 august o sesizare Comisiei, în care am învederat aspecte care fac improprie desfăşurarea oricărei activităţi a acestei Comisiii: incompatibilitatea unor membri ai Comisiei, blocajul generat de lipsa regulamentului, vacanţa unor posturi în Comisie. În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, dvs. aveţi obligaţia să soluţionaţi, pentru intrarea în legalitate, reglementarea acestor probleme. Dacă consideraţi că nu e necesar să le soluţionaţi, mă voi adresa Biroului Permanent al Camerei. Dacă nu le veţi rezolva, Biroul Permanent trebuie să vă impună să funcţionaţi în legalitate. Faptul că aveţi majoritatea în Parlament, PSD şi PNL, nu înseamnă că trebuie să vă abateţi de la legile acestei ţări", spus Udrea.

Ministrul a mai susţinut că a transmis Comisiei toate documentele şi a criticat deputaţii pentru că au solicitat acte care nu făceau obiectul de anchetă al forului, exitinzând astfel "în mod ilegal" acvitiatea Comisiei.

Udrea a ţinut să-i reamintească lui Ludovic Orban că s-a prezentat în faţa Comisiei de fiecare dată când a fost chemată. Legat de prezenţa la comisie a angajaţilor ministerului Turismului, Udrea a declarat că a fost decizia individuală a fiecăruia de a nu se prezenta la audieri până când comisia nu intră în legalitate. "Nu există niciun ordin al ministrului care să interzică participarea la Comisie a angajaţilor Ministerului Turismului", a spus Elena Udrea. 

Ministrul Udrea a spus că se va prezenta în faţa oricărei comisii constituite legal. "Aştept să fiu chemată în faţa comisiei juridice şi nu mă tem de prezenţa în faţa comisiei permanente, dar nu în faţa comisiei ai cărei membri vor să îmi facă un dosar penal", a spus Udrea. "Tot ce face  comisia Vanghelie, indiferent de ce fac eu sau ce face ministerul, va fi un raport incriminator", a adăugat aceasta.

Şi de această dată s-a repetat scena liftului. Acum, Elena Udrea le-a spus secretarilor de stat: "Domnule secretar de stat, permiteţi-mi să vă chem liftul!". Până să plece, Udrea a spus că vine la comisie alături de secretarii de stat, deoarece "la Ministerul Turismului suntem o echipă. Ministerul Turismului nu e Elena Udrea". 

Ministrul Elena Udrea s-a mai prezentat la comisie pe 20 august, dar a rămas mai puţin de jumătate de oră, prilej pentru parlamentari de a-i critica atitudinea. Elena Udrea le-a spus atunci membrilor Comisiei de anchetă, care apar într-o înregistrare publicată în presă, că aşteaptă să îşi dea demisiile şi a părăsit sala de şedinţă unde a fost invitată la audieri, precizând că va reveni atunci când persoanele în cauză vor fi înlocuite. 


Citeşte şi:

Udrea: Comisia e o armă politică îndreptată împotriva candidaturii lui Traian Băsescu

Orban: Comportamentul Elenei Udrea a depăşit orice limită de bun-simţ

Udrea: Comisia e o armă politică îndreptată împotriva candidaturii lui Traian Băsescu

Alte articole din: Ultimele Stiri
Alte articole din: Ultimele Stiri