EBA a apărut în campanie într-o uniformă militară asemănătoare cu cea a militarilor din Afganistan

EBA a apărut în campanie într-o uniformă militară asemănătoare cu cea a militarilor din Afganistan
Poliţia Cluj s-a autosesizat după ce pozele cu Elena Băsescu în uniformă militară, cu însemnele Armatei, au apărut în presă. Ţinuta pe care a purtat-o Elena Băsescu în campania electorală seamănă perfect cu uniforma militarilor care luptă în Irak şi Afganistan.
"Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj a făcut demersurile necesare pentru obţinerea unui punct de vedere de la reprezentantul MAPN local pentru a ne confirma dacă ţinuta respectivă purtată de persoana în cauză poate fi asimilată uniformei militare", a declarat Claudia Şeucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Reprezentanţii Ministerului Apărării spun că uniforma Elenei Băsescu nu este completă şi că elementele de pe această ţinută se găsesc pe piaţa liberă, în comerţ.
"Sunt elemente de uniformă care seamănă cu cele pe care le purtăm noi. Însă nu vorbim de uniformă militară în sensul în care îl definesc regulamentele noastre militare. Uniforma nu este completă. Se poate vorbi despre uniformă atunci când este completă", a precizat Constantin Spânu, purtător de cuvânt MApN.
Articolul 241 din Codul Penal pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă penală portul de uniforme, grade sau insigne militare.
Citește și:
- 14:58 - Prăjitura care cucerește internetul: desertul rapid cu ciocolată, cocos și nuci
- 14:32 - Circulația trenurior spre aeroportul Otopeni, sistată în perioada 26 - 29 mai, între anumite ore. Ce alternative au călătorii
- 13:53 - Ploile abundente provoacă probleme în Buzău: alunecări de teren, drumuri afectate și familii amenințate de izolare
- 13:19 - Zodiile norocoase ale începutului de vară. Acești nativi vor avea parte de surprize imense din partea Universului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














