Cristian Mungiu: "Dacă România era un SRL, mai bine o închideam și făceam alta"

Ai spus că vrei să faci film comercial, o comedie pentru marele public și ai ales o epocă necomercială: anii 80. Pîna și anticomuniștii de azi “luptă” mai cu spor împotriva anilor 50. De 80 nu vrea să-și aducă nimeni aminte, ani cenușii în care bancurile erau cam singura formă de amuzament. Cu Occident încercai o temă extrem de actuală în acel moment, obsesia plecării “afară”. De ce întoarcerea la comunism?

Prima premisă pentru un film bun e să ai o poveste bună, cînd se întîmplă e secundar. Eu aveam această colecție de super-povești de prin anii 80 și, zicîndu-le unora și altora de-a lungul timpului, am constatat ca potențialul lor comic nu numai că nu s-a pierdut dar s-a accentuat. În plus, avînd multe proiecții chiar cu Occident în comunitățile de români din străinătate, am constatat că acești oameni în jurul vîrstei de 40 de ani își doresc cu ardoare să vorbească și să-și amintească de obiceiurile lor din anii tinereții. Așa că m-am hotărît să produc un film dupa poveștile alea iar faptul că filmul a fost în selecție oficială la Cannes arată că am luat decizia bună. Singura dificultate e să le explici oamenilor că și despre Epoca de Aur se poate face o comedie – dar, ținînd cont că umorul ne-a făcut să supraviețuim epocii ăleia, nu e așa de greu de imaginat.

Comunismul e deja o ramă pentru tine, și atît. Povestea șoferului care transportă găini, de exemplu, putea să se petreacă și ieri, de exemplu. Chiar și episodul cu propaganda de partid și accidentul de la bîlci se putea petrece la oficiul unei multinaționale din provincie.

Repet, filmele nu sînt despre comunsim, sînt despre oameni și despre relațiile dintre ei, de aia au și fost cumpărate în 30 de țări, că nu trebuie să fii istoric ca sa le vezi. Comunismul de pe fundal are însă rostul lui în poveste și vorbeste despre cît de relative sînt valorile într-o epocă în care nu banii erau cei mai importanți cît relațiile, pilele, alimentele. Nu poți zice azi o poveste despre un om care trebuie să înjunghie un porc într-un bloc de vecini flămînzi fără să facă zgomot: tragi-comedia situației vine din epocă. Apoi, povestea cu caruselul, pentru mine, este despre obediență. Despre faptul că atunci cînd ceri să ți se urmeze indicațiile ad-literam și fără comenatrii, poți avea surprize. Chiar și povestea cu șoferul își trage seva din contextul epocii. Gîndește-te că azi cu două căldări de ouă tu nu poți impresiona nici o femeie ori pe vremea aia deveneai personaj principal.

Ce te enervează în acest moment cel mai tare în realitățile românești imediate?
O! Politicienii care nici măcar nu mai mimeaza că ar sluji interesul public, televiziunile care popularizează idioți, dobitocii care merg cu 4X4urile pe contrasens, nivelul înfricoșător de mitocănie din țara asta, sistemul sanitar care te lasă să mori cu zile, impostura fenomenală din zona cultură, fiscalitatea aiuritoare, corupția generalizată, șmecherii care cumpară o casă de patrimoniu azi și mîine fac în locul ei un bloc de sticlă, ideea că producem 2 km de autostradă pe an cu costurile pentru 20 – și, în general faptul că în România, la 20 de ani după căderea comunismului totul e dificil, complicat, ilogic, aproximativ și că in general toate legile și valorile sînt relative. Bancul ăla cu cele două bile care ni s-au dat dintre care pe una am pierdut-o și pe cealalată am stricat-o ne caracterizeaza perfect ca nație. Cînd aud calcule de alea care socotesc în cîtă vreme recuperăm distanța față de occidentali mă apucă rîsul. Ce să recuperăm, ecartul se mărește continuu. Dacă țara asta era un srl mai bine o închideam și făceam alta.

Apropo de “Occident”, nu ti se pare ca a revenit in forta discursul urmator printre tineri: “plec din tara asta, nu mai suport!”

E trist dar dacă pleci, ai șansa măcar să te salvezi pe tine – și crede-mă, nu m-am gîndit ca o să ajung vreodată să zic așa ceva.

Ce ți se pare că am pierdut iremediabil în ultimii 20 de ani? Ai vreun moment de “nostalgie” ?

N-am nici o nostalgie pentru epoca în sine – doar pentru faptul că pe vremea aia parcă aveam timp iar azi nu mai avem. Făceam mai multe lucruri care ne făceau plăcere atunci cînd nu aveam bani și posibilități decît acum cînd sîntem într-o goană continuă.

Amintiri 1 si Amintiri 2. Criteriul împărțirii a fost: în unul punem propaganda (activistul, politistul, ziaristul); și în celălalt punem poveștile de dragoste?

Pentru mine, „Amintiri din epoca de aur” e o trilogie alcătuită dintr-un film dramatic (4 luni, 3 săptămîni și 2 zile), o comedie (Tovarăși, frumoasă e viața) și un film de dragoste: „Dragoste in timpul liber”. Dar da, filmul care intră de vineri în cinematografe, „Amintiri din epoca de aur 1: Tovarasi, frumoasa e viata”, extrage comedia din povesti despre autoritati.

Îmi poți spune ce comentariu asupra “Amintirilor” a avut “comandanta de unitate” (spuneai intr-un interviu că a atins aceasta treapta), sora ta, Alina Mungiu-Pippidi?

Sora mea trăiește de mai mulți ani la Berlin și vede filmele pe care le fac eu cu mare întîrziere pentru că eu insist că un film făcut pentru cinema trebuie văzut prima dată pe ecran, nu pe un dvd.

Cu 4,3,2 au fost încasări de 10 milioane de dolari în toata lumea (scrie scrrendaily.com). Vei atinge același nivel cu Amintiri? Te-au căutat distribuitori la fel de mulți de afară?

Nu vom atinge același nivel cu Amintiri – e un film colectiv și deja faptul că a fost la Cannes și că e vîndut în 30 de țări constituie performanțe extraordinare. Să știi că ăsta e cel mai bun semn de sănătate a filmului romanesc recent, chiar mai important decît premiile: faptul că se vinde, pentru că acolo nu mai e vorba de nici o subiectivitate.

Te bazezi mai mult pe publicul românesc? Nu te-ai săturat să fii dezamăgit de acest public?

Pîna la urma, eu în principal pentru acești oameni fac filme. Sîmbătă, cu ocazia zilelor Bucureștiului am dat un fragment din Amintiri în Piața Constituției și cel mai mare compliment cînd ești povestitor e să auzi 12 000 de oameni rîzînd. După 432, am promis că, dat fiind tonul dramatic al acelei povesti, următorul film pe care îl voi produce va fi ceva de rîs. Eu mi-am ținut promisiunea – rămîne acum de văzut în ce măsură oamenii vor învinge inerția și vor ieși să-l vadă la cinematograf. Astăzi, filmele sînt găzduite pe ecrane doar două trei săptămîni că mai sînt foarte puține ecrane, așa că cine e curios să-l vada, sper să o facă cît are ocazia.

Interviu realizat de Costi Rogozanu

Cațavencu.ro vrea să afle ce amintiri au românii din “Epoca de Aur”. Poveștile pot fi publicate în cadrul secțiunii EpocadeAur.Catavencu.ro.