Scriitorul Alexandru Vakulovski, expulzat de autoritățile române în Republica Moldova, a trimis o corespondență specială din Chișinău pentru publicația online Clujeanul.ro, la care a lucrat cât a locuit în România.
"Am ajuns la Chișinău luni, chiar după alegeri. Recunosc din start că nu cunosc prea bine partidele politice din Moldova. Oricum am fost șocat că iarăși au câștigat comuniștii. M-am întâlnit cu un prieten în centru. Pe la ora 4 el primește un mesaj în care era chemat la monumentul lui Ștefan cel Mare la ora 18.00, pentru un protest pașnic, împotriva alegerilor fraudate", spune Alexandru Vakulovski pentru clujeanul.ro.
La 18.00, la monumentul lui Ștefan cel Mare erau aproximativ 200 de persoane. Peste o oră Piața era plină de oameni. Care continuau să vină din toate cartierele.
Marți, chiar când mă trezesc, văd știrile din România. În Moldova mi-e dor de știrile din România, pentru că, altfel, de la Moldova 1 nu afli nimic. Exact ca în epoca lui Brejnev. S-au adunat oameni în centrul Chișinăului, la Guvern, Președinție și Parlament. Merg să-mi scot cazierul judiciar (nu, nici în Moldova nu am scăpat de o grămadă de acte inutile). Sunt stupefiat, nu înțeleg ce se întâmplă. Se aud explozii și țipete.
Mă întorc la Președinție și Parlament. Mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am văzut de mai mult de 10 ani. Sunt toți aici, toată lumea e în centrul Chișinăului. Chișinăul e blocat, nu se mai poate intra în oraș. Aud că ar fi foc și la vama Sculeni, unde basarabenii nu sunt lăsați să vină acasă… Președinția parcă ar fi muzeu, are geamurile sparte și lumea circulă nestingherită. Cică ar fi primii morți. Dar nimic nu e sigur. Pe clădirea Președinției e un drapel al Uniunii Europene și unul al României. De pe geamurile Parlamentului zboară scaune, hârtii, cabluri. Ultimii polițiști ies, sunt aplaudați pentru că nu vor să mai lupte cu protestatarii. E destul de dubios că aceste clădiri, cele mai importante din Moldova, sunt părăsite, lăsate să fie devastate. Pentru a-i face pe toți protestatarii hoți și huligani. Parlamentul arde, eu fac poze.
Centrul e plin de protestatari, o parte o ia spre televiziune… Aflu că la televiziunile comuniste, un scriitor tânăr din Moldova, Pavel Păduraru, e acuzat de „instigare la violență”. Pentru un articol nevinovat. Cineva povestește că domnul comisar de poliție al Chișinăului a rămas fără dinți.
Pe la 11 aflu că mama e disperată și nu știe ce se întâmplă în Moldova, nu știe ce se întâmplă cu mine. Cer un telefon și o liniștesc pe mama. Ea stă în raionul Ștefan Vodă, unde nu e nici un post TV credibil. Sunt viu, mamă… Stai liniștită, sunt cuminte.
Când plec spre Buiucani, cartierul unde stă un prieten, văd cum vin trupele speciale. Iarăși va fi sânge… Și eu nu înțeleg nimic, chiar dacă sunt aici. Ce se întâmplă? Probabil că din afară nu se înțelege chiar nimic.
Azi, 8 aprilie, Chișinăul e plin de trupe speciale. Nu se știe clar câți morți și răniți sunt. Câți au fost și câți vor fi. Respect pentru tinerii care au ieșit în stradă, care au ales să nu mai creadă toate minciunile. Unii dintre ei deja sunt jertfe… Sper ca această mișcare să nu se termine aici, să nu se mușamalizeze cazul și să nu se spună că totul a fost o acțiune a unor golani… Liderii partidelor „mai OK” din Moldova sunt speriați, nu se solidarizează cu protestatarii. Sunt în Chișinău, se adună iar oamenii în Piața Marii Adunări Naționale. Ce se întâmplă? E protest? E revoluție? Cu siguranță e istorie…
Pe lângă mine aleargă un grup de copii cântând: „Un-doi, un-doi, comuniștii la gunoi!”
P.S.: Termin textul rapid și mă grăbesc să-l trimit în România. Rapid, pentru că ieri nu mai mergeau telefoanele și internetul. S-ar putea ca și azi să fie la fel…
