Ultimele Stiri· 2 min citire

Copiii din România sunt cei mai fericiți din lume. Adulții, însă, sunt cei mai triști

Copiii din România sunt cei mai fericiți din lume. Adulții, însă, sunt cei mai triști

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat18 mai 2015, 16:05

Mister total: România este țara cu cei mai fericiți copiii din lume, potrivit unui studiu recent. Cercetătorii nu își explică de ce se întâmplă acest lucru, în condițiile în care adulții din țara noastră sunt printre cei mai nefericiți din clasamentul internațional.

vvv

Potrivit unui studiu internațional, oamenii de știință au precizat că bunăstarea pare să nu fie o garanție pentru fericirea copiilor din lume.

Studiul a cuprins 15 țări, în rândul unor copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani. În ce privește copiii mulțumiți, cei din Germania se situează pe locul al nouălea. Cei mai fericiți copii s-au dovedit a fi cei din România, urmați de cei din Columbia și Turcia.

Subiecții au fost rugați să determine starea lor subiectivă de bine pe baza unei „scale". Cei mai nemulțumiți au fost minorii din Coreea de Sud.

Studiul sub denumirea de „Children's World", solicitat din partea Jacobs Foundation, a cerut opinia a 36.000 de copii în doi ani. Scopul studiului este de a folosi informațiile obținute în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață ale copiilor din întreaga lume.

Psihologul german Klaus Seifried s-a arătat mirat de rezultate, afirmând: „copiii care cresc în condiții de bunăstare sunt foarte pretențioși și devin mult mai repede nemulțumiți".

Copiii din Africa sau Asia sunt mulțumiți adeseori când primesc zilnic ceva de mâncare și când pot merge la școală. „În Germania, copiii nu sunt atât de motivați să învețe, spune Seifried, aici un televizor cu ecran mare și o consolă de jocuri în camera copiilor sau o bicicletă nouă contribuie mai degrabă la fericirea copiilor."

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri