CONCURS REALITATEA.NET: Experienţă iniţiatică în Grecia

Dacă ar trebui să vă povestesc vacanţa care m-a impresionat cel mai tare, ar trebui să vă povestesc romane, pentru că nu a fost doar una care m-a lăsat cu noi impresii ci şi cu o lecţie de viaţă. De la vârsta de 13 ani umblu prin Europa, căutând noutatea, căutându-mi locul, un loc pe care îl pot numi "acasă". Diferite rezultate şi diferite lucruri, proiecte la care am participat m-au purtat în diferite colţuri ale Europei. Cu trecerea anilor, experienţele se acumuleaza şi îţi vine cu greu să crezi că ai trecut prin atâtea..... Am ales să vă povestesc una dintre vacanţele mele, de la vârsta de 14 ani. Adică...acum 7 ani aproape.

A fost o experienţă deopotrivă neplăcută dar şi plăcută. Am descoperit ceea ce iubesc cu adevărat, un loc pe care îl pot numi "acasă" dar şi că trăim într-o lume crudă, care nu iartă pe nimeni, nici măcar pe un adolescent de 14 ani. Te poate lovi la orice vârstă, te poate surprinde, iar maturizarea nu este ceva pe care alegi, doar ceva care te alege.

În vara anului 2003 am ales să îmi petrec trei săptămâni din viaţa mea într-o tabără din Grecia, în localitatea Avdira, în apropiere de oraşul Xanthi, aflat în nordul ţării. Am fost trimisă în acea tabără de către Uniunea Elena din România, care, în vremea aceea organiza tabere pentru toţi tinerii din uniune, în colaborare cu guvernul grec. Am plecat foarte bucuroasă în acea tabără. Cu un an înainte fusesem în alta, unde m-am simţit grozav şi petrecusem trei săptămâni de vis.

Dar, lucrurile nu s-au anunţat bune de la început. Autocarul care urma să ne transporte până acolo, era foarte vechi şi nu oferea condiţiile necesare pentru un drum atât de lung. Dar cum am mai zis...acesta avea să fie doar începutul. Am ajuns într-o tabără în mijlocul pădurii. Pe malul mării, într-un loc foarte mizerabil. Locurile unde urmau să ne cazeze erau bungalouri în care locuiau câte 16 persoane. Aveam o baie mică, adică un WC, în bungalou. Chiuvetele şi duşurile erau aflate prin pădure şi nu erau igienizate. Băietii stăteau în corturi, iar fetele în bungalouri. Mâncarea ne-o împărţeam singuri, dându-ni-se nişte oale pline. Mâncarea era puţină, şi de cele mai multe ori nu ne ajungea la toţi.

Miercurea şi vinerea ţineam post. Aveam câte 5 ore de curs, obligatorii, în fiecare zi: de limbă greacă, de muzică, de teatru, de sport şi de dans. Cel mai rău lucru nu erau condiţiile precare de trai, de mâncare, faptul că aveam 2 cabine de duş la o sută de fete, faptul că făceam duş cu apă rece şi cu 10 broaşte lângă mine, ci modul în care eram trataţi. Aveam un program foarte strict, de la care nu puteam lipsi, altfel eram pedepsiţi. Nu aveam voie să ne trezim mai târziu de 7 dimineaţa şi nici să ne culcăm mai târziu de 12 noaptea...sau mai devreme. În fiecare noapte ne verificau dacă suntem în patul nostru, asupra căruia atârnau păienjeni, fără lenjerie de pat şi fără pernă...băgându-ne o lanterna în ochi.

Fetele nu aveau voie în corturile băieţilor şi băieţii nu aveau voie în bungalourile fetelor. Eram în tabăra aceea în jur de 8 naţii: români, moldoveni, pakistanezi, ruşi, macedoneni, sârbi, bulgari şi greci. În fiecare duminică ne duceau cu forţa la biserica iar pe 15 august, de Sfânta Maria, ne-a dus într-un câmp plini cu spini şi ciulini ca să ne reculegem. În fiecare dimineaţă ne puneau să ne cântăm imnul ţării noastre şi imnul Greciei, iar apoi să spunem rugăciuni. Nu mi-am putut imagina că poate exista atâta cruditate în oameni. E foarte nedrept să te porţi aşa cu nişte bieţi copii, adolescenţi, care nu au făcut nimic rău...doar au venit în vacanţă.

Îmi amintesc ziua când unei prietene i s-a făcut foame şi, ea fiind bolnavă, m-am dus să cer o bucată de pâine la bucătărie. Am fost fugărită în cel mai urât mod posibil....De parcă aş fi fost o cerşetoare. Ne trimiteau să ne ducem şi noi la plajă între orele 13:00-17:00, când soarele era foarte puternic şi periculos.

Oricât de rău te-ai fi simţit, erai obligat să participi la toate lecţiile, nu aveai dreptul să stai în cameră, în acel pat oribil, chit că aveai temperatura. Am trecut prin asta. O dată, am avut o lecţie de înot...şi ne-au trimis să înotăm într-o zonă mlăştinoasă, unde era foarte periculos datorită cantităţii foarte mare de alge. Am avut multe momente când am dorit să fug, să mă întorc în ţară, dar atunci când am intrat în tabără, mi-au confiscat paşaportul. Nu aveam cum să plec decât după 3 săptămâni. Au fost 3 săptămâni groaznice din viaţa mea, dar şi frumoase pentru că am înţeles ce este viaţa, că aceasta poate fi grea şi atunci când totul pare fără rezolvare, prietenia şi cei din jurul tău te pot salva. Ceea ce ne-a făcut să supravieţuim cu brio şi chiar să avem momente frumoase a fost faptul că în majoritatea timpului am fost uniţi, mai ales când fugeam în grupuri mici, săream gardul taberei şi ne duceam într-un port din apropiere pentru a bea un suc şi a mânca un corn.

Desi conducerea taberei era alcătuită din tirani, profesorii noştri, erau oameni ca şi noi şi aveau suflet. Aceştia m-au ajutat să înteleg că este doar o experienţă de viaţă, care se va încheia, dar care îmi va lăsa o lecţie pe care nu o voi uita niciodată. S-au purtat frumos cu mine, au fost primii oameni care m-au apreciat pentru cunoştinţele şi capacitatea mea, m-au ajutat să îmi îmbunătăţesc limba greacă, şi m-au facut să înţeleg că desi am trecut printr-o astfel de tabără, mi-am găsit totuşi un loc de suflet pe care atunci când voi fi departe, amintirea sa îmi va ţine de urât, va reprezenta lumina şi calea mea spre reuşită....anume Grecia. Aceasta a fost una dintre primele experienţe iniţiatice pe care am avut-o în acestă ţară, care a devenit în timp patria mea de suflet. Reprezintă locul unde m-am format în mare parte, de-a lungul vacanţelor, prin experienţele pe care le-am trăit. Cât despre tabăra de la Avdira, aceasta a fost locul unde am început să devin o persoană tare, care poate trece peste aproape orice. Vorba proverbului..."Ce nu te omoară, te intăreşte". După 7 ani, încă îmi amintesc de această tabără, iar de câte ori îmi este greu, îmi spun: am supravieţuit tabăra de la Avdira, Alcatraz-ul tinereţii mele, trebuie să trec şi peste asta. De curând, am mai avut o experienţă tristă, a cărui învăţăminte încă nu le-am tras complet încă, fiind poate, prea recentă. Dar faptul că am trecut peste faptul că am fost jefuită în autogara din Madrid, în mijlocul necunoscutului, singură fiind, rămânând fără acte, bani, bilet de întoarcere şi nicio posibilitate de a lua legatura cu cei din ţară, în preajma Crăciunului, mă face să cred că am reuşit să devin o persoană puternică. Persoana care s-a născut în acea tabără.