Veniți aici, ca să vă vindecați de toate bolile orașului, este vorba înțeleaptă a unui oier care trăiește la 1.500 de metri altitudine. Viața lui e o dilemă: și-ar împărți sufletul între Bucovina și Maramureș. Doar trăiește la granița celor două ținuturi. Amândouă, la fel de frumoase.
Maramureșul e un adevărat spectacol. E străjuit din toate părțile de munți falnici și păduri dese de brad, mult brad. Crestele și piscurile îți oferă priveliști nemaîntâlnite. Pornim așadar la drum.
Maramureșul are multe locuri frumoase pe care nu ar trebui să le ratezi. Astăzi lăsăm deoparte tradițiile și mergem în Pasul Prislop. E locul de trecere dintre Bucovina și Moldova. Va aratam și vouă.
Un drum de câteva minute cu mașina și ajungem în Pasul Prislop.
Suntem la înălțime, linia care practic delimitează Bucovina de Maramureș urcă la aproape 1.500 de metri. Iarna, când ninge serios, pasul este blestemul șoferilor, vara însă este o adevărată încântare.
Nea Vasilică este oier din tată în fiu. Când îl apucă doruri neștiute pune mâna pe trâmbița moroșană și cântă de răsună munții.
Nu pare treabă grea dacă privești, așa că încercăm și noi...Și ne lămurim...e treabă grea.
De origini să nu îl întrebi pe nea Vasile, pentru că e după cum bate vântul. Când e moroșan, când e bucovinean. Situația locativă i-o permite. Stă la o aruncătură de băț de Pasul Prislop de vreo 15 ani. Prieteni de încredere - trei câini flocoși care îl apără de rele.
Nea Vasilică nu ne lasă să plecăm până nu gustăm din caș. Destul cu ospățul, plecăm mai departe.
Ei, și de aici adio șosea. Luăm drumul aspru al crestelor. Către o cascadă ascunsă în munți. Dar ca orice lucru frumos, cascada își cere tributul - adică nițică trudă. O coborâre de juma de ceas pe un abrupt pietros. Ne încumetăm viteji, dar se vede că suntem de la oraș...ne pierdem repede unii de alții.
Greu cu drumul, dar ciulim urechile. Cascada se aude deja și ne ademenește vuind. Cu chiu, cu vai, adunându-ne ultimele puteri, ajunge la spectaculoasa cădere de apă.
Se numește Cascada Cailor. Se prăvale în șuvoaie, în trepte, de la o sută de metri înălțime. Este cea mai mare cădere de apă din România. Și are, bineînțeles, legenda ei.
Cât despre plecare...nici nu are sens să vă povestim caznele noastre....Știm doar că merită să te lupți un pic cu muntele ca să vezi locurile acestea.
