Ultimele Stiri· 2 min citire

Arestările au continuat la Chișinău miercuri, în ciuda anunțului lui Voronin de amnistiere a protestatarilor

Arestările au continuat la Chișinău miercuri, în ciuda anunțului lui Voronin de amnistiere a protestatarilor

Arestările au continuat la Chișinău miercuri, în ciuda anunțului lui Voronin de amnistiere a protestatarilor

Publicat16 apr. 2009, 06:44
Actualizat16 apr. 2009, 07:01
SursăNewsIn

Arestările în cazul protestelor de săptămâna trecută au continuat la Chișinău miercuri, în ziua când președintele Vladimir Voronin a anunțat amnistierea tuturor celor reținuți în urma manifestațiilor, informează Ziarul de Gardă în ediția electronică.

Astfel, Radu Lungu din Chișinău a fost arestat miercuri pentru a doua oară, după ce fusese eliberat și făcea o cură de tratament cu perfuzii din cauza bătăilor pe care le-a primit. Potrivit avocatului său, Radu Lungu a fost reținut la 7 aprilie și dus de polițiști în garajul Parlamentului, unde a fost bătut cu cruzime alături de alți tineri. După aproximativ două ore a fost transferat cu un Mercedes la sectorul de poliție Buiucani, unde i s-au legat mâinile cu propria curea de la pantaloni și a fost pus să stea în genunchi mai multe ore.

Radu spune că totuși a fost bătut mai puțin decât alții, pentru că nu avea desenat pe obraz un tricolor. Cei care aveau desenat tricolorul pe obraz erau bătuți până nu se mai vedea nici urmă de desen, povestește el. În cursul nopții a fost silit să semneze niște acte pe care nu le-a citit, iar dimineața i s-a dat voie să plece, dar fără buletinul de identitate care a fost oprit de polițiști, împreună cu banii pe care îi avea la el. Ajuns acasă, s-a simțit rău din cauza bătăilor și a fost consultat de un medic, care i-a indicat perfuzii zilnice.

Miercuri, Procuratura Buiucani l-a sunat și l-a somat să vină pentru o discuție. Radu a întrebat dacă este o citație și i s-a spus că "apelul telefonic este tot ca o citație". A mers acolo și a fost reținut pentru 72 de ore, fiind transferat la Comisariatul General de Poliție. Avocatul spune că Radu nu și-a putut continua tratamentul.

Pe de altă parte, Ziarul de Gardă informează și că șase minori sunt dați dispăruți, după ce au fost ridicați de poliție. Părinții fraților Curechi, ai lui Dumitru Târsână, Ion Tudorache, Ion Certan și Serghei Donici îi caută la secțiile de poliție din toată țara, dar nu au reușit să afle nimic despre ei.

Citește și

Voronin a anunțat amnistierea tuturor persoanelor reținute în timpul protestelor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri