Ultimele Stiri· 1 min citire

Apa vie, cea mai nouă fiță în SUA

Apa vie, cea mai nouă fiță în SUA

Publicat1 dec. 2008, 12:00
Actualizat5 ian. 2018, 21:17
SursăREALITATEA TV

Toată lumea ştie cât de important este pentru sănătate să consumăm fructe şi legume proaspete, aşa-numita ,,hrană vie". Însă cea mai nouă modă în rândul bogătaşilor din Statele Unite, în special din Silicon Valley, este ,,apa vie". Mai exact, este vorba despre apă de izvor, nefiltrată, nesterilizată şi, în general, netratată în niciun fel. Iar preţul este pe măsura cererii: 61 de dolari pentru 9,5 litri. 

Cererea de apă vie este atât de mare încât rafturile se golesc imediat, deşi preţul, deja exorbitant, este în creştere. Cei care o vând spun că, din cauza tratării, apa îmbuteliată sau cea de la robinet nu conţine algele şi mineralele esenţiale pentru om şi că numai apa venită din adâncul Pământului este cu adevărat sănătoasă. 

Companiile oferă şi consultanţă pentru ca cei care vor să îşi găsească propriile izvoare, dar de multe ori nu ţin cont că acestea se află pe terenuri private. 

Medicii atrag atenţia că băutul de apă netratată este periculos pentru sănătate. Cei care consumă apă nepurificată şi nesterilizată se pot îmbolnăvi de holeră sau de hepatită, pot contracta giardia sau E.coli. 

O altă tendinţă care se răspândeşte în rândul bogaţilor din Statele Unite este instalarea de panouri ce atrag umiditatea din atmosferă şi, prin condens, o transformă în apă. Acest sistem, pe care inventatorii vor să îl implementeze şi în zone sărace sau unde nu există suficientă apă potabilă, tratează însă apa, îi asigură un PH optim şi o sterilizează.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri