Harlem Gnohere a reacționat după ce Nicolae Dică a vorbit frumos despre el la despărțirea francezului de vicecampioana României.
Acesta a postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care își declară atașamentul față de antrenorul cu care a colaborat un an și jumătate la FCSB.
Atacantul a reacționat după ce Nicolae Dică și-a adus aminte de momentele frumoase ale colaborării cu fotbalistul de 32 de ani.
„M-a ajutat foarte mult, a marcat foarte multe goluri. Este un tip de om care face o atmosferă foarte bună la echipă. Pentru echipă, pentru lot, era un jucător iubit de colegi, are un caracter foarte frumos. Îmi spunea de multe ori că el nu a fost învățat să facă pressing, și încercam să-l conving că trebuie să facă asta.
Când am jucat în Israel, Alibec era absent, iar pe Harlem l-am ținut pe bancă și i-am explicat cum am gândit meciul și că va intra în partea a doua. Mi-a zis ca înțelege. A intrat și a dat două goluri și am câștigat acel meci. Uneori l-am nedreptățit poate. Dar avea un randament foarte bun și ca rezervă”, a declarat fostul antrenor al celor de la FCSB la Telekom Sport.
Vezi mesajul lui Gnohere pentru Dică pe realitateasportiva.net.