Sport· 1 min citire

Fotbalul spaniol, în doliu: a murit Enrique Collar, legenda lui Atlético Madrid

Enrique Collar (stânga), la Finala Cupei Cupelor Europene, Tottenham Hotspur – Atlético Madrid (5–1)/ Profimedia

Enrique Collar (stânga), la Finala Cupei Cupelor Europene, Tottenham Hotspur – Atlético Madrid (5–1)/ Profimedia

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 30 dec. 2025, 08:42

Legenda lui Atlético Madrid, Enrique Collar, căpitan al echipei timp de aproape un deceniu, s-a stins din viață la 91 de ani, potrivit unui comunicat oficial al clubului.

„Familia roș-albă pierde un simbol care a dat totul pentru a ridica clubul Atlético Madrid în vârful fotbalului național și continental”, a transmis clubul madrilen în comunicatul publicat pe site-ul său.

„Familia Atlético plânge dispariția lui Enrique Collar”, se arată într-un mesaj publicat perețeaua X. „Campion al Spaniei, câștigător a trei Cupe ale Regelui și a unei Cupe a Cupelor Europene sub culorile noastre, el a fost și căpitan timp de zece ani, între 1960 și 1969, mai mult decât orice alt jucător din istoria clubului. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Odihnește-te în pace.”

Enrique Collar a purtat banderola de căpitan cu trei ani mai mult decât actualul căpitan Koke, al doilea căpitan cu cea mai lungă vechime, și cu patru ani mai mult decât Gabi.

Portretul său apărea și pe cardul de membru al sezonului 2023-2024, un omagiu adus de Atlético Madrid jucătorilor care au marcat istoria clubului, Enrique Collar fiind unul dintre ei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Sport