InterviuSocial· 5 min citire

Un pensionar militar a reușit să pună stop jafului dintr-o pădure din Olt. Ani de-a rândul, arbori seculari au fost tăiați ilegal

Un pensionar militar a reușit să pună stop jafului dintr-o pădure din Olt. Ani de-a rândul, arbori seculari au fost tăiați ilegal

Un pensionar militar a reușit să pună stop jafului dintr-o pădure din Olt. Ani de-a rândul, arbori seculari au fost tăiați ilegal

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 feb. 2020, 12:03

Un pensionar militar luptă cu birocrația din România pentru a declara „arie protejată” o pădure din nordul județului Olt, care a crescut într-o zonă care în documente figurează drept pășune. Deoarece în acte nu există, pădurea este exploatată haotic și ilegal, fiind tăiați stejari seculari și fiind afectate specii rare de păsări, precum barza neagră.

Insistențe generalului în rezervă Vasile Fulga au făcut ca inlcusiv ministrul Mediului Costel Alexe să viziteze zona și să ceară să fie luate măsuri.

Să vedeți chinurile unui om care s-a născut acolo, în comuna Topana, și care a aruncat bani – îmi mai făceam o casă – pentru asta. Toți mi-au spus să nu mă pun cu ei pentru că au bani. Au bani, că au tăiat pădurea. Mă bat în continuare, spune generalul în rezervă.

El a vorbit pentru realitatea.net despre lupta sisifică pe care o duce, fiind ignorat ani de-a rândul de autorități.

 „Din 2017 lupt pentru această pădure. Mie nu mai mi-e frică decât de Dumnezeu. Eu, de atunci, tot strâng probe, iar acum este un dosar la Tribunalul Olt pentru furturi de lemne din acea pădure. M-am adresat și președintelui României, care a trimis memoriul meu la Ministerul Mediului la doamna Gavrilescu, care a rămas rece la acest demers, n-a interesat-o Pădurea Topana, deși este cea mai frumoasă pădure din Europa. Avem gârniță de esență tare, este un lemn deosebit, este un abanos al nostru european. Nu mai crește în alt loc din țară. Am așteptat cât am așteptat și am revenit cu un alt memoriu la președinte, care a fost trimis la Guvern la doamna Dăncilă, dar și la Parchetul General”, povestește Vasile Fulga.

Ministrul Costel Alexe a fost cel care, impresionat de cele povestite de pensionarul militar, a descins în Pădurea Topana. Acolo a văzut copaci seculari puși la pământ, semn că se exploatează haotic și ilegal.

 „Ministrul m-a primit în audiență cu vreo șase oameni pe lângă el. M-a ascultat cu documentele pe masă. Are 36 de ani, e mai mic decât copilul meu, dar acest om m-a uimit. A dat ordin ca toate petițiile mele să fie aduse, în timpul audienței. N-a fost la fel ca Deneș sau Gavrilescu, care au rămas reci, nepăsători, parcă nu erau oameni de pe această planetă. Chiar și Doina Pană cunoștea problema, care era foarte hotărâtă să rezolve treaba. După ce m-a ascultat, ministrul a constatat că un cetățean căruia nu-i aparține nimic din pădure luptă împotriva unei adevărate rețele de crimă organizată. A dat ordin să se constituie o comisie, a trimis corpul de control în zonă. Ministrul a fost acolo și s-a închinat când a văzut ce era acolo?”, a mai povestit Vasile Fulga.

„Oamenii au înnebunit, i-a înnebunit banul”

Iubitor al naturii și crescut de mic prin Pădurea Tomana, Vasile Fulga este oripilat de ceea ce vede că se întâmplă. El povestește că doar pentru profit sunt uciși arbori seculari.

„Ministrul a văzut o tăietură mai înaltă decât noi doi. I-am zis că oamenii au înnebunit, i-a înnebunit banul. Aproape în fiecare an au tăiat câte trei-patru copaci seculari. Valea râului Vedea este plină de cioate tăiate și incendiate. Mai sunt stejarii pedunculari în care au făcut incizii cu drujba. Au băgat drujba și le-a scos «inima», au făcut un dreptunghi cât intră lama drujbei, după care le-a pus motorină sau insecticid ca să-i usuce, să-i șubrezească”, a mai spus Fulga.

El a deslușit și cum s-a reușit exploatarea acestei păduri, desișul birocratic fiind de partea celor care au făcut bani frumoși din tăierea arborilor de la Topana.

„Pădurea este împărțită de un drum în două, toată fiind pe teritoriul județului Olt. Partea din stânga, când te duci către nord este gestionată de către Ocolul Silvic Cotmeana din Argeș. Este o aberație pentru că nu s-a făcut administrarea unitară. La un moment dat, tăiau și ăia din stânga, tăiau și ăia din dreapta. Nu ai voie să faci două tăieri lipite, animalele unde se mai duc? Au făcut cum au făcut că au declasificat o parte din păduri pentru că erau seculare și s-au apucat să taie în beneficiul unor persoane cu rang”, spune generalul în rezervă.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a solicitat autorităților locale, după ce a fost la Pădurea Topana din județul Olt, includerea unei noi suprafețe în fondul forestier. Totodată, el a dispus ca membrii Corpului de Control să rămână în zonă pentru a analiza exploatările din ultimii ani.

„Ministrul a ordonat să fie luate toate pădurile comunei și să fie băgate în fondul silvic și gestionate de către Direcția Silvică. Nu se va mai putea tăia la discreție. Toți arborii seculari, sunt peste 100 – s-a declanșat procedura să fie făcuți monument al naturii. Vor fi localizați prin GPS, se va face o fișă a fiecăruia și se va face un inventar al lor, se va pune plăcuță pe fiecare. Vor avea evidența și Ocolul Silvic și Primăria și Garda Forestieră și Garda de Mediu și Poliția. Să știe de ei că există. Neamțul, dacă ar avea patru din ăștia cum avem noi pe Valea Vedii, vă spun eu, ar face gard de sârmă în jurul lor. Rezervația va reveni până în gârlă. Fâșia de stejari pedunculari, care era fala rezervației naturale, a fost scoasă și s-a dat la tăiat. Mai sunt încă mulți arbori multiseculari care au rămas acolo”, mai povestește generalul Fulga.

Autor: Ionuț Jifcu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Social