Camera Deputaților a adoptat miercuri, 29 iulie, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind acordarea primei de carieră didactică pentru personalul din învățământul de stat. Actul normativ a fost votat cu 234 de voturi „pentru”, unul împotrivă și o abținere.
Prima va fi acordată în anul școlar și universitar 2025-2026, sub forma unui card electronic încărcat cu suma netă de 1.500 de lei. Finanțarea este asigurată integral din fonduri externe nerambursabile.
Cine beneficiază de prima de carieră didactică în anul școlar 2025-2026
De această măsură vor beneficia angajații activi din învățământul preuniversitar de stat, cadre didactice și personal didactic auxiliar, precum și personalul din instituțiile de învățământ universitar de stat.
În universități, sprijinul financiar va fi acordat conferențiarilor, șefilor de lucrări, lectorilor, asistenților universitari și personalului didactic auxiliar.
Peste 275.000 de angajați din educație vor primi cardul de 1.500 de lei
Potrivit raportului comun al comisiilor de buget și învățământ, numărul estimat al beneficiarilor este de 275.850, iar bugetul total alocat depășește 413 milioane de lei.
Legea stabilește și modul în care pot fi cheltuiți banii. Cel puțin 65% din valoarea primei trebuie folosit pentru decontarea cursurilor de formare profesională. Restul sumei poate fi utilizat pentru cumpărarea de cărți de specialitate, materiale didactice și alte produse sau servicii necesare activității la clasă ori la catedră.
Măsura urmărește să susțină formarea profesională continuă a personalului din educație și să ofere resurse suplimentare pentru pregătirea noului an școlar și universitar.