După ce fostul președinte Traian Băsescu a declarat că Andrei Pleșu nu are caracter, acesta a revenit cu un răspuns publicat în Adevarul, în care îi demontează ipotezele fostului președinte. Pleșu notează că pentru fostul șef de stat se numește „om de caracter” insul care e de acord tot timpul, necondiționat, cu Domnia Sa, care constată clipă de clipă că dreptatea e, inevitabil, o parcelă din lotul Băsescu". Mai mult, Andrei Pleșu a publicat și textul demisiei sale din funcția de consilier al lui Băsescu.
Redăm, în continiuare articolul lui Pleșu:
"Domnul Traian Băsescu a descoperit, la vîrsta înțelepciunii, ce înseamnă „caracter”.
Ca toate adevărurile mari și adevărul descoperit de fostul președinte e simplu: se numește „om de caracter” insul care e de acord tot timpul, necondiționat, cu Domnia Sa, care constată clipă de clipă că dreptatea e, inevitabil, o parcelă din lotul Băsescu. DE ACELASI AUTOR Corupție, incompetență, prostie Noi suntem români... Marea trăncăneală Dacă mormăi, bombăni, te declari dezamăgit sau perplex dinaintea unui comportament public și al unui joc de glezne pe care nu le anticipai, se cheamă că n-ai caracter. Prin urmare, pentru dl Băsescu, atunci cînd faci o nefăcută, nu tu ești lipsit de caracter, ci cel care ți-o semnalează.
E cazul meu: m-am mirat că dl Băsescu ține, de la o vreme, discursul pe care, în 2012, îl țineau adversarii săi politici: un discurs mai curînd anti-american, anti-EU, anti-Kovesi. Mi s-a părut inelegant să aduci, în lupta politică, argumente populiste de ordin etnic („Julien”, „Werner”...). Inelegant mi s-a părut și să-i califici pe gazetarii care te-au apărat ani de-a rîndul drept „lingăi”. Greu sistematizabilă e și repoziționarea pe scena publică a celui care părea să fi depășit episodul „soluției imorale”: fuziune cu UNPR, racolare de inși mai mult sau mai puțin „dubioși” (după criterii pe care el însuși le socotea, mai demult, inconturnabile, cum ar fi apartenența la rețeaua ofițerilor „acoperiți”), consensuri de conjunctură cu de-alde Ghiță, sau Dragnea etc. Din cînd în cînd, apar și mici momente comice: Traian Băsescu ca apărător al lui Brâncuși. Ce dovedesc toate astea?
Că subsemnatul n-are caracter! Pe de altă parte, dacă l-aș aplauda non-stop, aș fi, probabil, trecut la „lingăi”. Eu unul rămîn „dilematic”. La drept vorbind, nu mai știu cu cine am de-a face. Cine e, de fapt, Traian Băsescu? Îi sînt aproape recunoscător că mă determină să-mi pun această întrebare și să-mi reevaluez, retrospectiv, raportarea la portretul său politic. Voi începe prin a spune care este definiția pe care eu o dau „caracterului”. A avea caracter e a nu încerca să falsifici realitatea, în funcție de interesele tale imediate, sau de vanitatea ta ultragiată. Pe românește: să te abții să minți. Or „probele” pe care dl Traian Băsescu le aduce pentru a susține descalificarea mea morală sînt minciuni aproape candide".
Acesta a postat și textul demisiei sale:
Domnule președinte,
Cînd am acceptat, în decembrie trecut, să vă fiu consilier, n-am avut decît o singură motivație: entuziasmul post-electoral. În plus, mi se părea că aveți nevoie de sprijin și că, pe un anumit segment, vi-l pot oferi. Nu rîvneam la un post, nu voiam să mă căpătuiesc, nu aveam ambiții politice. Și, fiți sigur, nu eram nici în căutarea unui certificat de genialitate.
„Nu vreau să fiu cel care l-a închis pe Pleșu într-un birou!” – mi-ați spus la începutul colaborării noastre, pentru a mă asigura că îmi voi putea păstra o marjă de libertate, necesară preocupărilor mele universitare.
După scena de aseară, mi-a devenit limpede că tindeți spre mai mult: vreți să mă închideți într-o cazarmă. Nu de un consilier aveți nevoie, ci de ceva între aghiotant și ordonanță. Nu am probleme de orgoliu. Dar n-am lucrat niciodată pe tonuri răstite și ar fi caraghios să încep s-o fac la bătrînețe. Sînt alcătuit în așa fel, încît nu sînt eficient decît cînd lucrez cu plăcere, într-o atmosferă de cordialitate și respect reciproc.
Vă rog, prin urmare, să luați notă de demisia mea. Regret și vă doresc succes. Într-un anumit sens, și Dvs. și eu ieșim în pierdere: Dvs. pierdeți un sprijin loial, eu pierd o iluzie. Nu mă îndoiesc că, prin remarcabilele Dvs. înzestrări, veți reuși. Vă previn, totuși, că mai greu decît ceea ce aveți de făcut pentru țară este să găsiți puterea și finețea sufletească de a vă lupta, autoritar, cu propriile Dvs. limite. Și asta înainte de a fi năpădit de orgoliu și de singurătate.
Cu stimă, A.Pleșu
Mai multe, pe Adevarul
