Jurnalista Realitatea PLUS Ana Maria Păcuraru a realizat o transmisiune specială de la Șantierul Naval Mangalia, unul dintre cele mai importante obiective industriale din România, aflat în prezent în faliment. Alături de aceasta, avocatul Gheorghe Piperea, europarlamentar AUR, a analizat situația juridică și economică a șantierului, după ce compania germană Rheinmetall nu s-a prezentat la prima licitație organizată pentru vânzarea activelor.
Piperea consideră că absența Rheinmetall reprezintă, în primul rând, o decizie comercială, dar și o posibilă greșeală de apreciere. În opinia sa, compania germană ar fi putut miza pe reducerea treptată a prețului după mai multe licitații eșuate, însă procedura ar fi fost stabilită astfel încât suma de pornire, de peste 184 de milioane de euro, să rămână neschimbată.
Europarlamentarul AUR susține că miza ar putea fi cumpărarea șantierului la valoarea de lichidare, estimată la aproximativ 87 de milioane de euro, cu aproape 100 de milioane de euro mai puțin decât prețul stabilit pentru vânzarea afacerii ca ansamblu funcțional.
„În principal, este o decizie comercială. Cred însă că este vorba despre o greșeală de apreciere. Am senzația că au vrut să beneficieze de așa-numitul stil de licitație în scădere, în sensul că, după câteva ședințe succesive eșuate, s-ar ajunge la o reducere a prețului de licitație. Numai că, din câte înțeleg, licitația nu a fost stabilită în felul acesta. Oricâte ședințe ar avea loc, prețul rămâne neschimbat, adică 184 de milioane de euro, dacă am înțeles bine”, a explicat Gheorghe Piperea, în transmisiunea specială realizată de Realitatea PLUS.
Diferența dintre valoarea de piață și cea de lichidare este esențială pentru viitorul șantierului. La prețul de 184 de milioane de euro, cumpărătorul ar prelua o afacere care ar trebui să își continue activitatea, cu infrastructură, contracte și posibilitatea reangajării personalului. În cazul lichidării, activele riscă să fie tratate separat, fără garanția că activitatea navală va mai fi reluată.
„Prețul de lichidare înseamnă că acest șantier naval este exact cum îl vedeți acum, pur și simplu fier vechi și atât. Prețul de lichidare presupune că afacerea nu mai poate fi continuată. În cazul prețului de evaluare, de 184 de milioane de euro, se presupune că vorbim despre un business aflat în curs de desfășurare. Asta înseamnă că există contracte și salariați. Din păcate, înțeleg că nu mai este niciun salariat. Vedem că aici totul este pustiu”, a declarat Piperea.
Soarta celor 1.200 de foști angajați ai șantierului
Avocatul a atras atenția că discuția nu se rezumă la valoarea activelor sau la interesul unei companii străine. Închiderea șantierului a afectat direct aproximativ 1.200 de angajați, iar efectele se răsfrâng asupra multor altor persoane și firme care depindeau de activitatea sa. Mangalia este un oraș puternic dependent de industria navală, astfel că pierderea șantierului funcțional riscă să afecteze întreaga economie locală. Piperea a criticat conducerea obiectivului pentru faptul că preocuparea pare să fie îndreptată mai degrabă către restricționarea accesului și a fotografierii zonei decât către găsirea unor soluții pentru foștii salariați.
„În loc ca cei care se ocupă de gestionarea acestui șantier să fie preocupați să nu se facă fotografii, ar trebui să vadă cum pot fi ajutați cei 1.200 de salariați care au fost deja dați afară de la acest combinat aflat în faliment. Împreună cu cei 1.200 de salariați, mai sunt probabil alte zeci de mii de persoane care depind, pe orizontală sau pe verticală, de acest șantier naval. Să nu uităm că Mangalia este un oraș aproape monoindustrial, cu probabil 30.000-40.000 de locuitori”, a avertizat europarlamentarul AUR.
Contractul pentru navele militare, pus sub semnul întrebării
Situația este cu atât mai importantă cu cât autoritățile române au alocat aproximativ un miliard de euro pentru nave militare care ar urma să fie construite la Mangalia. Gheorghe Piperea consideră că statul trebuie să urmărească nu doar recuperarea unor bani din procedura de faliment, ci și continuarea activității șantierului, păstrarea capacității industriale și reangajarea muncitorilor. În opinia sa, o negociere prin care un investitor așteaptă reducerea prețului până la nivelul de lichidare poate fi firească într-o tranzacție obișnuită, dar nu într-un domeniu considerat strategic pentru apărarea și economia României.
„Probabil că decizia comercială a celor de la Rheinmetall este să cumpere șantierul la prețul de lichidare, de aproximativ 80 de milioane de euro, și nu la 184 de milioane de euro. Din punctul de vedere al potenței financiare a unui colos din domeniul militar, asta pare o negociere ca la piață. În acest domeniu însă nu ne târguim ca la piață”, a spus Piperea.
Acesta a arătat că statul român și compania olandeză Damen, principalii actori din adunarea creditorilor, trebuie să decidă dacă prioritatea este recuperarea sumei de minimum 184 de milioane de euro sau păstrarea șantierului ca ansamblu funcțional. În scenariul în care Rheinmetall nu va cumpăra obiectivul și nu va reporni producția, avocatul consideră că autoritățile trebuie să reevalueze contractele încheiate cu această companie.
Piperea cere anularea contractului dacă șantierul nu este repornit
Gheorghe Piperea și-a exprimat îndoielile și în privința capacității Rheinmetall de a realiza la timp proiectele asumate. El a invocat un contract de aproximativ 13 miliarde de euro care ar fi fost anulat de statul german, după ce compania nu ar fi avut capacitățile necesare pentru a-și respecta obligațiile.
„Dacă săptămâna viitoare nu vor cumpăra acest șantier pentru a-l repune în funcțiune și pentru a-i reangaja pe cei 1.200 de oameni, atunci statul român ar trebui să anuleze cât mai rapid contractul. Fie să îl anuleze parțial, în privința navelor de război care trebuie construite aici, fie în totalitate”, a declarat europarlamentarul AUR.
Prețul de pornire al licitației este de 184.445.760 de euro, iar garanția de participare ajunge la aproximativ 18,4 milioane de euro. Această sumă limitează numărul investitorilor care își permit să intre în procedură, însă Piperea consideră că o garanție importantă este justificată de dimensiunea afacerii și de istoricul dificil al șantierului.
„Este vorba totuși despre o afacere foarte mare, în care trebuie să demonstrezi că ai putere financiară. Este un șantier naval care nu a reușit să funcționeze nici după mai multe forme de privatizare. Probabil că cei care au gândit această formă de salvare a întreprinderii au considerat că este nevoie de o garanție serioasă din partea celui care ar urma să o cumpere”, a explicat Gheorghe Piperea.
În lipsa unui cumpărător care să preia șantierul ca afacere funcțională, riscul este ca activele să fie vândute la valoarea de lichidare, fără reluarea activității și fără revenirea celor 1.200 de angajați. Piperea avertizează că statul trebuie să trateze cazul Mangalia ca pe o problemă strategică, nu ca pe o simplă tranzacție comercială.
