Actual· 1 min citire

Explozie urmată de incendiu la un depozit din Prahova: un bărbat a fost rănit. Există pericolul unei noi deflagrații - VIDEO

5 mai 2026, 09:44
Actualizat: 5 mai 2026, 09:45
Explozie în Prahova

Explozie în Prahova

Articol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea.net

O explozie urmată de incendiu a avut loc în urmă cu puțin timp într-un depozit din județul Prahova, în comuna Blejoi, în zona magazinului Decathlon.

Potrivit ISU Prahova, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje: patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.

Intervenție amplă a pompierilor din Ploiești

De asemenea, au fost trimise suplimentar o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) de la Detașamentul 2 Ploiești. Din informațiile disponibile până în acest moment, explozia s-a produs la un rezervor, fiind urmată de incendiu. Există în continuare pericol de explozie pentru un al doilea rezervor.

Echipajele intervin pentru lichidarea incendiului și pentru prevenirea producerii unei noi explozii. A fost raportată o victimă, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței. Acesta este conștient, primește îngrijiri medicale la fața locului și urmează să fie transportat la UPU Ploiești.

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual