Un accident grav a avut loc luni dimineață în orașul Buziaș, județul Timiș. O adolescentă de 16 ani a fost lovită de un autoturism chiar în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, în drum spre școală.
UPDATE- Eleva, transportată la spital
Eleva a fost internată la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Aceasta are fractură multiplă de bazin și o fractură la coloana lombară. Polițiștii au început cercetările.
Ce au stabilit polițiștii
“O femeie de 38 de ani a condus un autoturism pe DJ 592, pe strada Principală din orașul Buziaș, dinspre municipiul Timișoara înspre municipiul Lugoj, iar la un moment dat a surprins și accidentat o minoră de 16 ani angajată regulamentar în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni semnalizată. În urma impactului, minora a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă“, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
Ancheta continuă
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul. În astfel de cazuri, sunt analizate atât condițiile de trafic, cât și eventualele neatenții sau erori care au dus la producerea impactului.