Președintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a anunțat luni demisia, decizia sa declanșând o nouă etapă de incertitudine politică la Sofia.
Într-un discurs televizat adresat națiunii, luni, Rumen Radev a declarat că acesta este "ultimul său discurs în calitate de președinte" al Bulgariei, a transmis BTA.
El a declarat că își va depune marți demisia din funcția de șef al statului și și-a exprimat convingerea că vicepreședinta Iliana Iotova va fi un președinte interimar demn.
„Îmi voi depune demisia din funcția de președinte al Republicii Bulgaria. Sunt convins că vicepreședinta Iliana Iotova va fi un șef de stat demn. Ne confruntăm cu o bătălie decisivă pentru viitorul țării noastre. Suntem pregătiți, putem și vom reuși”, a declarat Radev în discursul său. El a adăugat că acesta va fi ultimul său discurs în calitate de președinte.
Demisia lui Radev alimentează speculațiile potrivit cărora acesta își va forma propriul partid pentru a candida la viitoarele alegeri parlamentare anticipate, convocate după ce guvernul anterior a demisionat luna trecută, iar partidele din parlament au declinat oferta de a forma un nou executiv, relatează Reuters și Novinite.com.
Procedura demisiei președintelui
Conform articolului 97 din Constituție, președintele republicii poate să își înainteze demisia Curții Constituționale înainte de încheierea mandatului. În această situație, vicepreședintele preia funcția de președinte pentru restul duratei mandatului.
Curtea Constituțională are, la discreția sa, termenul în care va analiza demisia. Dacă concluzionează că demisia a fost făcută din proprie voință, mandatul președintelui încetează, iar vicepreședintele îi va succeda oficial.
Bulgaria va organiza alegeri anticipate, după ce principalele partide au refuzat mandatul de a constitui un guvern. Situația de criză din țara vecină vine pe fondul unor proteste de durată legate de situația economică a populației, care s-a agravat după trecerea la moneda euro, de la 1 ianuarie.