O sursă familiarizată cu situația a declarat că a auzit teorii care variază de la un test de aptitudini fizice în grup, la un briefing despre starea Departamentului Apărării și până la concedierea în masă a ofițerilor. Totuși, indiferent de motiv, convocarea bruscă a unui număr atât de mare de ofițeri militari de rang înalt este extrem de neobișnuită, scriu jurnaliștii americani, potrivit news.ro.
Unii oficiali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la securitate, având în vedere că atât de mulți ofițeri de rang înalt se vor afla în același loc, în același timp. Un asistent al Congresului a declarat pentru CNN că, dacă Hegseth nu intenționează să anunțe „o nouă campanie militară importantă sau o reorganizare completă a structurii de comandă militară”, nu-și poate imagina un motiv întemeiat pentru această întâlnire.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a confirmat doar faptul că Hegseth „se va adresa liderilor militari superiori la începutul săptămânii viitoare”, fără a oferi răspunsuri la întrebări specifice despre scopul întâlnirii sau dacă directiva este destinată tuturor generalilor și ofițerilor superiori din armată.
Nu este clar dacă ordinul vizează toți generalii și ofițerii superiori – cei cu gradul de o stea sau mai mare – sau doar pe cei care dețin anumite funcții de comandă sau conducere.
Întâlnirea are loc în contextul în care administrația Trump a demis o serie de generali și ofițeri superiori de rang înalt de la preluarea mandatului în ianuarie, în multe cazuri din cauza campaniei lui Hegseth împotriva politicilor de diversitate, dar adesea și din motive nespecificate. În luna mai, Hegseth a ordonat Departamentului Apărării să reducă numărul generalilor și amiralilor cu patru stele cu cel puțin 20%.
Înainte de a prelua funcția de secretar al Apărării, Hegseth a spus că o treime dintre ofițerii superiori ai armatei sunt „complici activi” la ceea ce el consideră a fi o mișcare de politizare a armatei. Într-un al doilea podcast, el a afirmat că ofițerii superiori „joacă după toate regulile greșite” pentru a satisface „ideologii din Washington DC (referindu-se la administrația Biden - N.R.)”.