Coronavirus - România: 1815 de cazuri confirmate

Costi Rogozanu: Suntem prea sclavi și lași pentru antreprenorii români

Monday, 16 March 2020, 11:51 Sursă: Realitatea.net

Mai iese câte un clip, scrisorică, apel, de unde ne mai aducem aminte pe ce lume trăim. De exemplu sub titlul ”strigătul unei femei de afaceri”, descopăr într-o publicație că doamna Mirela Păduraru din Târgu Jiu, conducătoarea unui business cu cifră de afaceri de 14 milioane de lei și profit de 2,5 milioane de lei, este exasperată de sclaveții care se sperie de coronavirus. Cu alte cuvinte, înapoi la muncă, asta e mai murim nu mai murim, dar facem și noi un ban. Nu e nici prima nici ultima care emite din mediul de afaceri tot felul de îndoieli și conspirații, cum că e război economic, și că atenție ne lasă ăștia fără business. 

Ce descoperă antreprenorul român și nu spune? Descoperă că el banii îi face din muncitorii ăia storși, nu din extraordinara lui genialitate din birou. Epocal. Guvernanții noștri, un soi de ciocoi ratați, luptă de o săptămână să salveze businessul, dar uită să se adreseze omului, cetățeanului. Merkel și Macron au ieșit acum câteva zile și măcar au dat încurajări formulate așa: cheltuim oricât, nu ne interesează deficite, nu ne interesează cifre, de aia avem stat, să salvăm cetățeni, nu chestii abstracte.

Această doamnă patron urlă la niște ”sclavi” din cauză că ăștia s-ar lăsa amăgiți de știri oficiale. Că e doar o gripă, că ce mare lucru, că hai la muncă. Îndemnul e unul mai răspândit decât pare: ” Laşilor, nu ştiţi decât să mâncaţi şi să staţi.”. Pentru astfel de specimene e de neacceptat că unul care își închiriază forța de muncă lunar are și el dreptul să se sperie că, peste toate problemele, îi mai vine și vreo boală fatală în casă.

Spuneam că există un ton anume, pe care îl întâlnești pe la mulți care se cred buricul businessului românesc. Blocați pe undeva prin secolul 19, ăstora le e greu în primul rând să înțeleagă că nu conduc turme de vietăți, ci că au angajați homo sapiens. E un mod de adresare specific, este tonul care ne răsună în urechi de decenii, niște zeflemea, amestecată cu superioritatea lui ”eu te-am angajat, eu plătesc taxe, eueueu”. Dana Budeanu a făcut artă din această atitudine omniprezentă în ”straturile antreprenoriale” ale României. Ea e vocea ciocoimii autohtone patrioate care, la fiecare criză are câteva griji: să urle la unii că sunt leneși, că pun botul la autorități, că sunt needucați, că, mă rog, sunt ”fătălăi”, ca să folosim expresii consecrate. Budeanu urlă la ”fătălăii” de tip ”urmașii lui Dinu Păturică”. Patroana citată mai sus urlă mai departe la angajați. În numele cui urlă? În numele banului, puterii și șmecheriei ”pe bune”. E urletul de sus în jos, există un soi de sânge albastru antreprenorial care trebuie afirmat prin țipăt tabloidal-facebook-al. 

Esența e alta pentru angajatul român de rând: pe mulți i-a prins coronavirusul prin Spania sau Italia tocmai pentru că au fugit de vocea asta dictatorială, amestecătura asta de zbierăte antreprenoriale și agresiune fermă, lecții de viață, desconsiderare completă a unui minim contract social angajat-angajtor, dispreț față de muncitori și crize de filantropie așa, de compensare.


Citeste totul despre:


Alte articole din: Ultimele Stiri
Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri