Costi Rogozanu: Pe cine lași sărac nu te va lăsa să trăiești

Un grup de companii private și asociații patronale au scris un text către președintele Iohannis în care solicitau nu doar ajutoare de stat, dar și tăieri de la bugetari. O logică de peșteră, pretins liberală, de fapt o competiție cinică pe ban public: tăiați de la ei, că sunt leneși, dați-ne nouă că noi susținem economia. Bugetarii sunt, ca în orice companie, lucrători mai buni sau mai proști, dar trebuie să fii nebun, ca antreprenor, să rogi statul să scadă veniturile: păi cine o să mai cumpere ce vinzi, angajații din privat sunt călcați în picioare sau vor fi, vor pierde joburi sau le vor scădea salariile, dacă le tai și bugetarilor salariile cine va consuma? Ca să nu mai zic că bugetari sunt și cei care luptă cu COVID, de unde tai? Lupta pe felii din bugetul statului îi duce pe unii în zone complet iraționale.

Marele blocaj al liderilor și al “specialiștilor” care îi sfătuiesc este următorul: nu pot vedea statul cu un rol activ în economie. Li s-a lipit de creier, ca o pungă umedă, o teză: statul e prost gestionar, de la stat se fură etc. Sigur că au fost și realități care au determinat această filozofie, numai că a venit vremea când statul trebuie să devină actor economic, trebuie să facă pasul cu investiții, încurajări de noi direcții de producție, noi locuri de muncă pentru cetățeni deja aruncați din joburi de angajatori loviți de criză sau doar cinici-iresponsabili (sunt și din ăștia destui). Statul e prost gestionar? Fă-l mai bun, ăsta e îndemnul urgent, imediat.

Un alt blocaj e de fapt crasă necunoaștere. Mulți dintre cei care se exprimă ca “analiști pă economic” prin spațiul public, mulți politicieni pare că văd problemele strict în cheia crizei 2008-2009, și aia perimată, până și FMI revizuindu-și propriile politici de austeritate, politici care n-au făcut altceva decât să adâncească acea criză.

Deși sunt anunțate tot soiul de cheltuieli sociale, altfel absolut necesare, de diverse state europene, plutește pe deasupra lor un spectru European al lipsei de idei și al austerității. De acest spectru ascultă și ai noștri, umili funcționari de periferie care nu știu decât de mici deal-uri și servicii pentru binele propriu sau pentru diverse companii-client – și cam atât. Nu e de ajuns șomaj tehnic, trebuie să ai curajul să gândești radical, radical într-un sens social, să nu lași pe nimeni în urmă. Acest lăsat în urmă, în aceste zile, e mai pervers decât oricând. Pe cine lași în urmă nu te mai lasă să trăiești. Puteai lăsa în urmă milioane în deceniile trecut. Puteai să închizi ochii la exploatarea mâinii ieftine, la milioanele de români care de fapt muncesc fără drepturi, fără plasă de siguranță, din ce în ce mai slab asigurați, dar Covidu nu te mai lasă. Categoriile ignorate sau exploatate (sutele de mii care în continuare muncesc, merg înghesuiți cu microbuzul la muncă, sutele de mii care nu își mai permit carantina pentru că au trait și până acum ca un fel de zilier, fie Uber-zilier, fie zilier rural) vor ține virusul viu, virus care atacă indiferent de clasă, de statut. Inegalitățile, sărăcia îți bagă virusul din nou în sistem, dacă nu ai grijă. Din păcate, e din ce în ce mai clar că această „grijă” se va concretiza în forme de supraveghere a muncii celor precari cu mijloace suplimentare. E de ajuns să vezi cum unii visează deja tot felul de lagăre digitale de muncă, forme de supravegheat ferm consum și muncă.

Cât despre Uniunea Europeană, din nou sunt momente ale adevărului. Ori primim pierderile împreună, ori tratăm separat pierderile și apoi sperăm să punem aspiratorul de profit în funcțiune doar pentru cele mai puternice economii. Dacă ești Germania ori îți traduci propria prosperitate cum trebuie, ca o pompă uriașă de făcut profit din noile piețe, ori continui să le ții morală celor care nu „au grijă”. Dacă ești Olanda spune că ești cinic și paradis fiscal – și nu vrei eurobonduri pentru că ești paradis fiscal – nu argumenta la fel, cum că tu ai fost cuminte și portughezii sau spaniolii au fost proști și că de aia nu vrei eurobonduri.

Apropo de „DE UNDE LUĂM BANII?”, să nu uităm că România e un penibil paradis fiscal, unde munca e impozitată enorm, iar averile nu. În loc să auzim toată ziua că nu sunt bani, mai util ar fi un plan de solidaritate, fiscal, care să mai și taxeze uriașele venituri făcute pe teritoriul României de autohtoni sau „multinaționali”. DAR NU, principala grijă a autorităților a fost din nou, mângâierea băncilor pe cap, și asigurarea că taxele vor scădea. Și mai jos? Taxele pe muncă, ok, dar trebuie să mai și compensăm cu ceva, să mai luăm bani de undeva. Avem taxare de semiparadis fiscal. Reveniți-vă în fire.