Luna trecută i-am făcut o vizită verișorului meu care locuiește în Franța. Mi-am făcut un test PCR ca să demonstrez autorităților de acolo că nu am Covid-19. Mă gândeam la cei care poate au vreo treabă în Franța, dar nu și bani de teste.
Poate, după ce îmi fac și rapelul, o să am un certificat care să ateste imunizarea și am să pot intra în Franța, fără să mai fac teste sau să stau în carantină. Și am să mă gândesc și atunci la cei care au decis să nu se vaccineze sau cei cărora încă nu le-a venit rândul.
Discriminarea este o realitate în viața noastră de zi cu zi, dar asta nu ne împiedică să o trăim, bucurându-ne de facilități. Nici n-ar fi sănătos. Și asta nici nu împiedică lupta împotriva discriminării, care trebuie să continue pe toate palierele. Întrebarea este: când bătălia asta mai mult pune bețe-n roate decât ajută? Când discriminarea face rău în sine sau doar ca idee?
Discriminarea este cel mai des invocat argument împotriva introducerii unor certificate europene de vaccinare. Președintele Klaus Iohannis spunea la finalul lui februarie, după reuniunea extraordinară a Consiliului European, că este inacceptabil să se împartă cetățenii între vaccinați și nevaccinați. Dar nu se împart deja? Între testați și netestați? Între imuni, ca urmare a trecerii prin boală, și neimunizați natural? Între cetățeni care trebuie să stea în carantină sau nu, când ajung în țară, în funcție de locul din care vin? Între angajați și oameni în șomaj tehnic? Cine face diferențele? Epidemia și regulile stabilite de noi în lupta cu ea.
Epidemia de Covid-19 discriminează. Unele afaceri au fost închise; altele au prosperat. Să le închidem și pe alea care merg, așa din respect pentru cele îngropate? Nu. Putem, în schimb, să ne gândim la soluții, să le permitem celor care au dus-o greu să se relanseze. Certificatele europene de vaccinare au puterea asta; au forța de a mai reduce din efectele discriminării generate de măsurile sanitare.
Unii atrag atenția că imunizarea nu este obligatorie, așa că nu ți se poate condiționa intrarea pe teritoriul unei țări europene de vaccinare. Dar de testare, se poate, nu? Și oricum nimeni nu spune că au voie să călătorească doar cei care s-au imunizat. Poți în continuare să te deplasezi în funcție de regulile valabile în momentul călătoriei (și astea mereu în schimbare în funcție de evoluția epidemiei). Adică poți să-ți faci test PCR sau să stai izolat. Pentru ambele, este adevărat, este nevoie să scoți niște bani din buzunar. Iar, de cealaltă parte, vaccinarea este gratuită. Așa e. Sunt avantajați cei care s-au aflat în categoriile cu prioritate în strategia națională. De ce să ignorăm avantajul ăsta și să nu permitem turismului, de pildă, să renască măcar pe seama imunizaților? Și, sigur, a testaților. Așa ar ajunge călătoriile să fie mai ieftine și mai facile pentru unii – cei vaccinați- și mai scumpe pentru ceilalți. E de bine sau de rău? Păi, de bine, pentru primii; de rău, pentru cei din urmă. Dar sigur de bine pentru biata Horeca.
Certificatul verde digital sau pașaportul verde împarte Uniunea Europeană. Statele care trăiesc din turism îl cer cu obstinație. Celelalte sunt rezervate. Grecia, unde turismul este o cincime din PIB, a fost printre primele țări care au cerut certificatul electronic. Deja, la nivel național, există așa ceva. Austria vrea și ea. Suedia și Danemarca deja au anunțat că certificatele electronice le vor permite purtătorilor nu doar să călătorească, dar și să ia masa la restaurant, să participe la festivaluri sau să meargă la sală. Estonia a decis ca cei vaccinați să nu mai stea în carantină. La fel și Cipru care este gata să nu mai facă nici teste celor care pot face dovada imunizării. În Ungaria, cu certificatul de vaccinare în buzunar, ai putea să scapi de restricțiile de circulație de după ora 8 seara. Oficialii din Spania cred că astfel de acte electronice ne ajută să revenim la normalitate. Germania și Franța sunt poate statele care au cele mai multe rețineri de ordin etic, tehnic și cu privire la protecția datelor cu caracter personal. De asemenea spun că nu sunt suficiente informații, astfel încât să ne asigurăm că nu ne mai putem îmbolnăvi și transmite Covid după vaccinare. Așa o fi. Dar care e alternativa? Mai așteptăm un an, doi, să avem studii și introducem certificatele verzi digitale când viața deja și-a reluat cursul obișnuit? Până la urmă, când vorbim de o asemenea criză, certitudinea este o utopie.
Unde se poate, zona privată nu-și permite luxul să stea după Uniunea Europeană. Companiile aeriene, industria spectacolelor, sporturile... se pregătesc de noi reguli pentru cei imunizați. Israelul deja s-a pregătit. Acolo există un Green Pass, care le permite cetățenilor să meargă în sălile de sport, hoteluri sau să călătorească. Grecia și Israel au semnat un acord care dă undă verde călătoriilor între cele două state pentru cei imunizați.
Luna asta ar urma ca Uniunea Europeană să vină cu o propunere clară cu privire la certificatele de vaccinare. Ar urma să conțină și informații despre anticorpi, despre testările făcute (Iată ce metodă eficientă de a face și studii). Ar putea să mai dureze ceva implementarea și apoi fiecare stat are libertatea să aleagă în ce măsură folosește actul.
Discuțiile despre toate implicațiile unui certificat verde de vaccinare sunt utile, ca orice dezbatere în spațiul european. Na, democrația înseamnă și dialog. Este bine că liderii UE analizează pe toate părțile fiecare aspect referitor la pașaportul ăsta digital. (Apropo, unii spun că este inadmisibil să-i spunem „pașaport”. Trebuie „certificat”). Dar epidemia ne-a învățat pe toți că ezitările sau amânările pot face rău într-o situație de urgență. Epidemia discriminează, iar noi parcă nu vrem să o deranjăm, de teamă să nu discriminăm. Stăm cu ceaiul în față și, în loc să gustăm, ne gândim la cei care nu îl au.
