Un popor care nu-și respectă sănătatea propriilor oameni e un popor în cădere liberă. Chiar acum, în timp ce ne urmăriți - pe Realitatea Plus, televiziunea poporului - undeva într-un spital din România, un asistent medical de la ATI tocmai a aflat că va câștiga cu 321 de lei mai puțin decât acum o lună. Un medic primar, cu o viață întreagă dedicată pacienților lui, cu 2.154 de lei mai puțin. Nu e o ajustare tehnică într-o lege.
E un mesaj trimis direct celor care ne țin în viață, cu mâinile lor, în nopțile de gardă: nu contați. Și, ca și cum umilința financiară n-ar fi fost de ajuns, premierul interimar Ilie Bolojan a avut curajul să declare, chiar în plină criză de posturi blocate în spitale, că România "produce" prea mulți medici.
Peste 27.000 în sistemul public. Șapte mii școlarizați anual. Și, la capătul liniei — doar 1.500 rămân angajați. Domnule prim-ministru, priviți în ochi o mamă care își așteaptă copilul pe o listă de așteptare și spuneți-i că avem prea mulți medici.
Nu suntem singurii care ne confruntăm cu asta - dar suntem, poate, singurii care alegem calea cea mai dureroasă. În Marea Britanie, una dintre cele mai bogate țări din lume, salariile medicilor s-au erodat cu aproape o treime în paisprezece ani, iar sistemul NHS a ajuns, în 2023, la cea mai mare grevă din istoria lui de 75 de ani. Rezultatul?
Aproape opt milioane de pacienți pe liste de așteptare, mulți dintre ei nevoiți să plece peste hotare pentru o operație pe care propria țară nu le-o mai putea oferi la timp. Dacă asta se întâmplă la Londra, cu bugete incomparabil mai mari - ce ne așteaptă pe noi, cu tăieri directe, imediate, aplicate peste un sistem deja în colaps?
Pentru că, în timp ce la vârf se discută despre "prea mulți medici", la Spitalul Marie Curie- un spital de copii - doi bebeluși de pe lista de așteptare au murit în ultimele două săptămâni. O sută cincizeci de copii, în șase ani. Opt asistenți au plecat, epuizați.
Conducerea a fost forțată să suspende cinci paturi. Și abia acum, după o tragedie, au fost deblocate douăzeci și două de posturi — un proces de angajare care poate dura până la un an.
Un an. Un an în care alți copii vor aștepta pe liste, în timp ce statul își face calculele. La nivel național, sistemul are nevoie de treizeci de mii de posturi. Memorandumul propus oferă șapte mii opt sute cinci. Până în 2028, paisprezece mii de paturi vor dispărea din spitalele românești — paturi în care, cândva, cineva ar fi putut trăi. Domnule Bolojan - un stat care nu investește în cei care ne educă copiii și în cei care ne țin în viață nu are dreptul moral să vorbească despre un popor sănătos.
Unde e prevenția în România? Unde e strategia — dincolo de tăieri și cifre reci pe hârtie? Sănătatea publică e, în orice țară serioasă, o chestiune de siguranță națională - o societate care nu-și poate trata proprii cetățeni e o societate vulnerabilă, indiferent de armată sau de granițe.
Mă întreb, retoric, ce nume ar merita o decizie politică ce lasă spitalele fără personal, în timp ce banii găsesc drum spre alte priorități. Nu sunt eu cea care va da verdictul acesta - dar cred că fiecare telespectator are dreptul să-și pună singur întrebarea, în seara asta. Pentru că despre oameni vorbim în seara asta, nu despre cifre, nu suntem singuri în platou. Realitatea Plus, televiziunea poporului, stă în seara asta alături de halatele albe.
Doctorul Cătălin Cîrstoveanu - neonatolog, șeful Secției ATI Neonatală de la Spitalul „Marie Curie”, omul care ține în mâini, literalmente, viața celor mai fragili pacienți din România: nou-născuții aflați între viață și moarte în incubator. Acum patru zile spunea la televizor că vor mai muri copii din lipsă de personal. Avea dreptate.
Doctorul Radu Tincu - un medic de terapie intensivă și toxicologie, care a văzut, poate mai mult decât oricine dintre noi, cât de subțire e granița dintre viață și moarte când lipsește un pat liber.
Doamna doctor Beatrice Mahler - managerul unui institut care a dus lupta cu tuberculoza, cu bolile pulmonare cronice, cu o boală care nu iartă amânarea — și care știe, mai bine ca oricine, ce înseamnă un sistem lăsat să se sufoce.
Doctorul Marius Ursuleanu - medic ORL-ist, un om care redă zilnic pacienților lui cel mai simplu și mai prețios lucru: capacitatea de a auzi, de a respira liber, de a vorbi — și care alege să rămână lângă ei, deși ar putea pleca oricând, oriunde în lume, pentru un salariu demn.
Doctorul Alexandru Rafila - o voce care a văzut sistemul sanitar românesc din toate unghiurile posibile, și care știe exact unde s-a rupt firul între promisiune și realitate.
Și doi oameni care nu poartă titluri academice, dar poartă poate cea mai grea povară dintre toate: asistentul șef Alexandru Ocoleanu, de la ATI Cantacuzino - mâna care ține de mână un pacient exact în clipa în care sistemul îl lasă singur - și asistentul Cristian Piscureanu, de la ATI Floreasca - un om pentru care o "tură normală" înseamnă, de multe ori, salvarea unei vieți fără să-i afle niciodată numele mulțumirii.
Îl vom asculta, telefonic, și pe profesorul Bubenek - o voce pe care România o ascultă cu sufletul la gură ori de câte ori vorbește despre viață și moarte, pentru că a stat, de-a lungul unei cariere întregi, exact la granița dintre ele.
Ei sunt dovada vie că, dincolo de o lege și o cifră tăiată dintr-un salariu, mai există în România oameni care refuză să renunțe la halatul alb — chiar și atunci când țara pare că a renunțat la ei.
De aceea, în seara asta, Realitatea Plus deschide o consultare națională. Pentru că suntem televiziunea poporului, iar poporul are dreptul să fie ascultat. Vrem să auzim direct de la dumneavoastră: care sunt, în opinia dumneavoastră, cele mai grave probleme din sănătatea românească? Pentru că în seara asta vorbim despre voi - halatele albe - și despre pacienții pe care îi îngrijiți. Nu despre cifre abstracte într-o lege.
