Economie· 2 min citire

Exporturile de ovine către state non-UE ar putea fi reluate în aproximativ o lună. CE a aprobat Planul de Acțiune transmis de autoritățile române

FOTO: Profimedia

FOTO: Profimedia

Scris de Gabriela Bucătaru Publicat: 18 sept. 2026, 10:01

Exporturile de ovine ale României către țările din afara Uniunii Europene ar putea fi reluate în aproximativ o lună, după aprobarea Planului de Acțiune transmis de autoritățile române Comisiei Europene, urmând să fie parcurse și celelalte etape necesare pentru ridicarea restricțiilor.

Daniel Buda: ”În maximum o lună vor fi deblocate exporturile”

”Vreau să dau un mesaj foarte clar către crescătorii de oi. În maximum o lună, în urma discuţiilor purtate cu comisarul (european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor) Oliver Varhelyi, vor fi deblocate exporturile către ţările terţe de animale care vor fi vaccinate. Ca să ştie cum îşi fac planurile pe mai departe pentru managementul fermelor”, a declarat miercuri, la Strasbourg, eurodeputatul Daniel Buda, care este și vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European.

Anterior, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a anunțat că Planul de Acțiune al României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine urma să fie analizat de serviciul tehnic DG SANTE al Comisiei Europene și de Comitetul PAFF, format din reprezentanții statelor membre.

”Prima şi cea mai avansată este măsura DR-21 pentru PMR - pesta micilor rumegătoare şi variolă. (…) Fermierii vor beneficia de fonduri de 90% - 10% contribuţie proprie pentru izolarea animalelor bolnave, pentru izolarea animalelor sănătoase, pentru înlesnirea vânzării respectând condiţiile de biosecuritate”, a explicat Tanczos Barna.

Planul, transmis Comisiei Europene pe 11 septembrie, prevede, între altele, administrarea a 1,3 milioane de vaccinuri obținute gratuit de România de la Uniunea Europeană. Vaccinarea va fi realizată în schemă completă în județele Tulcea și Constanța și doar pentru variola ovină și caprină în restul țării, potrivit ANSVSA.

Reluarea exporturilor de ovine, condiționată de noi măsuri

Aprobarea Planului de Acțiune nu este suficientă pentru ridicarea restricțiilor. Este necesară o nouă decizie a Comisiei Europene privind statutul special de vaccinare pentru județele Tulcea și Constanța și recunoașterea restului țării ca zonă liberă de boală, urmată de activarea acordurilor cu statele non-UE și demararea vaccinării.

România are deja acorduri pentru export în condiții de vaccinare cu Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia, iar alte șase-șapte sunt în negociere. Într-o situație similară privind restricțiile exporturilor de ovine se mai află Bulgaria, Grecia, Croația și Cipru.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Economie