Extern· 2 min citire

Rusia a reluat atacurile asupra Kievului după pauza de trei zile. Morți și răniți după explozii puternice

Rusia atac

Rusia atac

Scris de Mădălina Cristea Publicat: 8 sept. 2026, 09:23

Rusia a reluat atacurile asupra Kievului după expirarea pauzei de trei zile ordonate de Vladimir Putin. Primele informații indică doi morți și șapte răniți, în timp ce autoritățile ucrainene au emis alerte de raid aerian și au cerut populației să se adăpostească.

Rusia a reluat atacurile asupra Kievului după expirarea pauzei de trei zile ordonate de președintele Vladimir Putin. Potrivit Serviciului de Urgență al Ucrainei, bilanțul preliminar al atacurilor de peste noapte este de doi morți și șapte răniți.

Pauza a coincis cu vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, care au purtat discuții privind încetarea războiului.

Atacuri cu drone și explozii puternice la Kiev

„Ruşii au atacat districtele Borispil şi Fastiv cu drone”, a transmis Serviciul de Urgență al Ucrainei pe Telegram.

Administrația militară a Kievului a declanșat o alertă de raid aerian din cauza amenințării unor atacuri cu drone și le-a cerut locuitorilor să se adăpostească.

Jurnaliștii AFP au relatat marți dimineață că mai multe explozii puternice s-au auzit în capitala ucraineană. Deflagrațiile au fost suficient de puternice încât să declanșeze alarmele mașinilor din centrul orașului.

Agenția rusă de stat TASS a confirmat că pauza de trei zile în atacuri a expirat.

Atac cu drone și în Rusia

În paralel, guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busargin, a declarat că un atac ucrainean cu drone ar fi lovit infrastructură civilă din orașul Saratov și ar fi rănit mai multe persoane.

Regiunea găzduiește o importantă rafinărie de petrol operată de Rosneft, precum și alte instalații industriale și militare.

Steve Witkoff a vorbit, între timp, despre progrese în discuțiile cu Ucraina și Rusia și despre posibilitatea reluării negocierilor trilaterale pentru încheierea conflictului.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern