Cultura· 5 min citire

Cum i-a lăsat Ceaușescu pe români fără cel mai popular serial american, prin "tezele" din iulie 1971

Protagoniștii din Incoruptibilii si Nicolae Ceauescu

Protagoniștii din Incoruptibilii si Nicolae Ceauescu

Publicat19 iul. 2026, 09:54
Actualizat19 iul. 2026, 09:56

Serialul “Incoruptibilii” a ajuns în casele românilor în prima zi din august 1970. În doar câteva luni a devenit fenomen național, la fel ca “Sfântul” în anii precedenți sau “Dallas”, aproape un deceniu mai târziu. Despre serialul de sâmbătă seara se vorbea și se scria peste tot, iar într-un sondaj de popularitate n-a avut rival. Cu toate acestea, în vara lui 1971, fără nicio explicație, “Incoruptibilii” au dispărut de pe ecrane. După ce a ținut piept celor mai temuți gangsteri, bravul Eliott Ness a fost răpus de așa-numitele "teze din iulie 1971", minirevoluția anticulturală lansată de Nicolae Ceaușescu în urma unui lung turneu asiatic.

10 iulie 1971 a fost o zi neagră pentru fanii serialului: la ora 21:30, în locul aventurilor echipei lui Elliot Ness, pe ecrane a apărut o emisiune de divertisment de pe Litoral. Unii dintre telespectatori aflaseră deja, din programul TV săptămânal, că “Incoruptibilii” au fost scoși din grilă. Și nu era singura modificare. Filmele occidentale au fost rarefiate, pe motiv că unele dintre ele erau “confuze din punct de vedere ideologic”. La fel s-a întâmplat și cu muzica ușoară occidentală.

Tezele din iulie 1971 au marcat revenirea la modelul stalinist al culturii de masă, ca formă de propagandă pură

În scurt timp, oamenii au aflat din presă motivul pentru care îndrăgitul serial a dispărut. Dintr-un articol scris în limbajul de lemn al propagandei de partid, cei obișnuiți să citească printre rânduri au înțeles că șefilor supremi nu le mai pică bine influențele occidentale.

„Cîți au reușit să facă adevărata distincție valorică între „Iluzii pierdute” după Balzac sau „Roșu și negru” după Stendhal și serialele cu „Sfîntul” sau „Incoruptibilii”? Oare toți au înțeles că un film fără împușcături multiplicate poate fi totuși bun? (…) Nu sîntem împotriva eroismului și a eroilor! Trebuie însă să vedem bine ce înțelegem prin acest „eroism”.”

“Foarte puțini știu însă că serialul TV trebuie să implice o anumită exigență, tocmai datorită popularității sale! Exigența aceasta ține nu atît de realizarea tehnică în sine, deși e necesară și aici o specializare, cît de acea influență de ordin etic pe care o are în mod inerent spectacolul vizionat”, scria “Cuvîntul”, în august 1971, consultat prin intermediul arhivei digitale Ziare Arcanum.

Ceea ce a surprins mai mult a fost răsturnarea bruscă a criteriilor valorice pe care tot presa controlată ideologic de partid le enunțase. De exemplu, în revista “Flacăra” din ianuarie 1971 era lăudată „modalitate modernă, frustă, gazetărească am spune, de tratare a unor fapte, prea puțin senzaționale prin ele însele, dar percutante prin impresia de autenticitate pe care le degajă. «Incoruptibilii» este, realmente, un produs de televiziune, așa cum nu sunt, de pildă, <<Rocambole>>, <<Noile aventuri ale lui H. Finn>>, <<Moara de pe Pad>>, <<Bîlciul deșertăciunilor>> etc. (care au obținut foarte puține voturi).”

Revista Flacăra, ianuarie 1971 - via Ziare Arcanum

Este drept că în publicații de tiraj mic, precum “Tribuna”, apăruseră încă din primăvară articole care demonizau serialului american în spiritul viitoarelor teze din iulie, un posibil argument în favoarea teoriei că revenirea la dogmatismul ideologic și cultural de inspirație stalinistă n-a fost efectul unui imbold de moment.

Cu incoruptibilii nu știi ce să faci. Să rîzi sau să plîngi? Sau să închizi televizorul. În aplicarea legii sînt neputincioși. Singurii care eventual înfundă pușcăria sînt cîteva unelte nenorocite, psihopate sau rătăcite. „Marii“ cunosc posibilitățile de evaziune. Legea îi ocolește.

După dispariția din programe a îndrăgitului serial, au urmat câteva seri de sâmbătă cu tot felul de experimente, pentru ca în cele din urmă să fie lansat serialul românesc “Urmărirea”. Potrivit variantei oficiale, din ziarele vremii, a fost un real succes, care a făcut repede uitată popularitatea “Incoruptibililor”. Probabil ceva mai aproape de adevăr este să ne imaginăm că telespectatorii români s-au mulțumit și cu un surogat, decât să privească programele anoste dedicate realizărilor regimului comunist.

Culisele eliminării din grilă a serialului "Incoruptibili"

La vremea respectivă publicul a înțeles că serialul american l-a deranjat pe “Tovarășul” (Nicolae Ceaușescu), recent întors din lungul turneu făcut în Republica Populară Chineză, R.P. Democrată Coreeană (Coreea de Nord), R.D. Vietnam (Vietnamul comunist). Abia după căderea comunismului s-a aflat exact cum a devenit Elliot Ness prima victimă de seamă a tezelor din iulie 1971, debutul așa-numitei minirevoluții culturale și finalul perioadei liberale a regimului Nicolae Ceaușescu.

Luni, 6 iulie 1971, în jurul orei 13:00 avea loc obișnuita ședință în care se definitiva programul Radio-TV, se făceau ultimele modificări, se dădea bun de tipar ca să apară joi (în presă). Era încă la începutul ședinței, (...) secretara a intrat precipitată și i-a spus lui Mihai Sion Bujor (președintele RTV) că la ora 15 trebuie să fie la... tovarășul Ceaușescu. (…) Fericiți că am scăpat de el am definitivat programul cât mai repede cu putință, dar un telefon dat secretarei de Sion Bujor ne-a temperat entuziasmul: să nu plece nimeni și să fie chemați urgent de acasă directorul programelor, Tudor Vornicu, și directorul producție, arhitectul Armand Cristea. Când Sion Bujor a sosit, am aflat ceea ce se întâmplase: nu se mai dă nimic străin, se vor programa numai emisiuni românești. Prima victimă a fost serialul “Incoruptibilii”, difuzat sâmbătă seara. Sion Bujor a luat programul și cu mâna lui a șters titlul serialului”, a relatat după mai bine de două decenii Valeriu Rîpeanu, director adjunct la Televiziunea Română la vremea respectivă.

Interesant este faptul că tot în mai sus menționata “Tribuna”, cu câteva săptămâni înaintea datei fatidice, a apărut un articol care parcă sugera ce avea să se întâmple.

“Planeta se grăbește, curînd, probabil și Incoruptibilii. O să le duc dorul o vreme, apoi o să-mi treacă. Alte seriale, alte lumi, alte „existențe efemere“ le vor lua locul și, cuminte, voi sta la aceleași ore în fața televizorului. Rămîne de văzut cîte din transformările ce se petrec aparțin zilei și cîte viitorului...”

Primul episod al serialului “Incoruptibilii” a fost difuzat sâmbătă, 1 august 1970, iar ultimul în 3 iulie 1971.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Cultura