Bucureștenii s-ar putea trezi în această iarnă cu facturi mai mari la căldură și apă caldă, după ce primarul general Ciprian Ciucu a anunțat că ia în calcul o modificare a tarifului suportat de populație. O eventuală scumpire nu a fost decisă până în acest moment și ar trebui aprobată prin vot de Consiliul General al Municipiului București.
Discuția privind prețul gigacaloriei apare în condițiile în care Termoenergetica traversează o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, iar sistemul de termoficare al Capitalei continuă să se confrunte cu probleme de funcționare. În același timp, tariful plătit de populație nu a mai fost majorat din 2022.
Cât din costul căldurii este suportat de Primăria Capitalei
Ciprian Ciucu a explicat că bucureștenii beneficiază în prezent de unul dintre cele mai mici prețuri la energia termică din țară. Pentru menținerea acestui nivel, o parte importantă din cost este suportată din bugetul municipalității.
Primarul general susține că aproximativ 60% din prețul energiei termice este achitat de primărie, în timp ce restul revine populației. Situația financiară a companiei Termoenergetica a determinat însă direcția de specialitate să recomande analizarea unei creșteri a tarifului.
„În acest moment, două treimi din preț, 60% de fapt, este suportat de către primărie, de către bucureșteni, și restul este suportat de către populație. Deci am primit această recomandare din partea direcției de specialitate, o cere și Termoenergetica, o cer foarte mulți, pentru că situația financiară este foarte proastă”, a spus acesta intr-un interviu tv
Declarația primarului deschide posibilitatea unei modificări a prețului plătit direct de bucureșteni, însă nu există deocamdată o valoare anunțată pentru o eventuală majorare.
Tariful nu a mai crescut din 2022
Unul dintre argumentele invocate de Ciprian Ciucu este faptul că tariful pentru populație a rămas neschimbat din 2022. În această perioadă, municipalitatea a continuat să suporte o parte semnificativă din costurile sistemului de termoficare.
Edilul Capitalei a precizat că înainte de a formula o propunere concretă trebuie să discute cu reprezentanții partidelor care formează grupurile politice din Consiliul General al Municipiului București.
„Acest lucru trebuie să-l discut mai întâi cu grupurile politice. Pentru că eu pot să propun orice, dar dacă nu este votat în Consiliul General, degeaba”, a mai declarat el.
Prin urmare, o eventuală modificare a tarifului nu poate fi stabilită unilateral de primarul general. Propunerea ar trebui să ajungă în Consiliul General, iar aplicarea unei majorări depinde de aprobarea aleșilor municipali.
Ciprian Ciucu nu exclude o scumpire la căldură
Primarul general nu a indicat până acum cu cât ar putea crește prețul pentru populație. În schimb, Ciprian Ciucu a lăsat deschis scenariul unei majorări, invocând nivelul actual al tarifului din București și faptul că acesta nu a mai fost modificat de patru ani.
„În acest moment, prețul la populație în București este printre cele mai mici din țară. (...) Nu am nicio garanție în acest moment că prețul nu va mai crește, nu a mai crescut din 2022”, mai spune primarul.
Astfel, bucureștenii nu au în acest moment o sumă exactă pe care ar urma să o plătească în plus, însă majorarea tarifului pentru căldură și apă caldă este luată în calcul de administrația Capitalei.
Termoenergetica are probleme financiare
Posibila creștere a tarifului este discutată într-un moment în care Termoenergetica se confruntă cu dificultăți financiare, iar funcționarea sistemului de termoficare rămâne afectată de problemele acumulate de-a lungul anilor.
Rețeaua de termoficare a Bucureștiului este în continuare dependentă de numeroase conducte vechi, care generează avarii și întreruperi. În paralel, în mai multe zone ale Capitalei sunt desfășurate lucrări de modernizare menite să înlocuiască infrastructura deteriorată.
Problemele din rețea se reflectă direct în furnizarea agentului termic și a apei calde către locuințele racordate la sistemul centralizat. În prezent, sistemul funcționează la aproximativ 60% din capacitate.
Mii de blocuri au probleme cu apa caldă
Situația din teren rămâne complicată pentru mii de locuințe din București. În jur de 1.000 de blocuri nu beneficiază deloc de apă caldă, potrivit datelor prezentate în contextul problemelor sistemului de termoficare.
Alte aproape 3.000 de blocuri se confruntă cu probleme privind furnizarea apei calde, însă situația nu este identică în toate cazurile. În aceste imobile, temperatura sau presiunea apei nu se încadrează în parametrii normali.