Regiunile cele mai cunoscute – Zlatna, Abrud, Roșia Montană, Brad și Săcărâmb – formează împreună ceea ce geologii și istoricii numesc „Patrulaterul Aurifer”, o zonă care a atras, de-a lungul secolelor, nenumărați aventurieri și mineri în căutarea norocului.
Brățările dacice și legătura lor cu aurul Apusenilor
Povestea brățărilor dacice descoperite la Sarmizegetusa Regia își are originile în același tărâm al metalelor prețioase. În urmă cu aproape două mii de ani, aurul cules din apele Crișului Alb, Ampoiului și Abrudului era modelat de meșterii daci în spirale impresionante, oferite zeilor. Până astăzi, cercetătorii au identificat cel puțin 24 de astfel de brățări, cântărind unele până la 1,7 kilograme.
Patrulaterul Aurifer, o comoară geologică unică
Această regiune se întinde pe aproximativ 600 de kilometri pătrați, la granița dintre județele Hunedoara și Alba, fiind străbătută de râuri și înconjurată de munți împăduriți. Abrud și Roșia Montană marchează nordul, Zlatna estul, Săcărâmb sudul, iar Brad și Barza vestul. În total, patrulaterul măsoară aproape o sută de kilometri, iar un călător curios ar putea parcurge zona într-o zi. Cei care doresc, însă, să-i descopere tainele, ar avea nevoie de zile întregi pentru a înțelege istoria ascunsă sub stânci.
Aurul din albiile râurilor și primele exploatări
Aurul aluvionar a fost primul care i-a atras pe oamenii locului. „Cele dintâi exploatări aurifere s-au mărginit la strângerea aurului din albiile râurilor și văilor, unde este adus de ape din stâncile de cuarț aurifer, sub formă de foițe sau fire mici și subțiri, ori sub formă de firicele sau grăunțe minuscule și strălucitoare“, scria istoricul Ion Rusu Abrudeanu în volumul său „Aurul Românesc” din 1933.
Dacia, cucerită pentru aur
Aurul Apusenilor a fost unul dintre motivele majore care l-au determinat pe împăratul Traian să cucerească Dacia la începutul secolului al II-lea. „Faptul acesta se explică, de altfel, și prin graba cu care, îndată după victoria obținută împotriva dacilor, Legiunea XIII Gemina a ocupat întreaga regiune muntoasă dintre Arieș, Crișul Alb și Mureș. Împăratul Traian n-a întârziat să trimită aici coloniști harnici și pricepuți în meșteșugul exploatărilor miniere“, arăta același autor. Romanii au fost primii care au introdus exploatarea sistematică în subteran, aducând muncitori și sclavi din alte provincii ale imperiului.
Minele romane, dovadă a ingeniozității antice
Primele districte aurifere – Alburnus Maior (Roșia Montană), Ampellum (Zlatna) și Auraria Minor (Abrud) – au fost fondate în secolul al II-lea. Unele galerii romane, cum sunt cele de la Roșia Montană și Treptele Romane, se păstrează și astăzi. „Minele Cetatea Mare și Cetatea Mică de la Roșia Montană... sunt și astăzi o icoană vie a ingeniosului mod de extracție practicat de romani“, nota Ion Rusu Abrudeanu.
Aurul Apusenilor sub Imperiul Austriac
După retragerea romanilor, minele au fost abandonate până în Evul Mediu, când redescoperirea aurului a readus viața în aceste locuri. În secolul al XVIII-lea, sub administrația Imperiului Austriac, exploatările au fost modernizate. Inginerii imperiali au introdus tehnici noi, utilaje performante și sisteme de drenaj, iar aurul era trimis la Viena. Cu toate acestea, multe dintre mine au rămas exploatări de familie, în care generații întregi au lucrat cu unelte rudimentare.
România concesionează 18 zăcăminte minerale. Cum fac șmecherii afaceri pe seama resurselor țării
Aurul și sărăcia din Transilvania
„În întreaga Transilvanie alternează cea mai mare bogăție cu cea mai amară sărăcie...“, scria în 1805 specialistul minier Wilhelm Becker, după ce vizitase regiunile aurifere. În timp ce la Nojag (Săcărâmb) minele funcționau după reguli tehnice moderne, la Roșia Montană metodele erau aproape neschimbate din epoca romană.
Abrud, orașul unde se presăra aur peste mămăligă
În secolul al XV-lea, Abrud era un simbol al bogăției. Se povestea că judele mergea la biserică purtând cizme potcovite cu aur, iar unii localnici presărau aur pisat în mămăligă. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, orașul trăia o nouă epocă de glorie. „Era un timp în care meseriașii și profesioniștii... rivalizau unii cu alții care dintre ei să livreze aur mai mult la Zlatna... Unul voia să-și acopere casa cu aur, altul să-și pardosească până și curtea cu taleri“, relata „Telegraful Român“ în 1857. În acea perioadă, aproape 7.000 de oameni munceau în 400 de mine, iar o tonă de aur era strânsă anual la oficiul din Abrud.
Roșia Montană, miracolul din noroi
La doar câțiva kilometri de Abrud, Roșia Montană păstrează mărturii ale mineritului roman și medieval. În secolul al XIX-lea, zona era una dintre cele mai prospere din Europa. „Când ploaia face să iasă din albie pâraiele muntelui, se găsește aur în noroiul drumului... am putut vedea cu ochii această minune“, nota publicistul francez Auguste de Gerando. După închiderea minelor în 2000, proiectul RMGC a stârnit controverse, însă planul a fost blocat, iar în 2021 Roșia Montană a intrat în Patrimoniul UNESCO. „Au fost și o mie de turiști pe zi la Galeriile Romane. Roșia Montană are atât de multe de oferit oamenilor“, spunea Sorin Jurca, unul dintre localnicii care luptă pentru renașterea satului.
Zlatna, glorie și poluare
La 35 de kilometri de Abrud, Zlatna a fost un centru minier prosper încă din epoca romană. În secolul al XVIII-lea, orașul a devenit un important centru industrial. În perioada comunistă, combinatul metalurgic local ajunsese la aproape 10.000 de angajați, dar a transformat localitatea într-una dintre cele mai poluate din Europa. „A văzut... ciorapii femeilor arși de același nefericit acid. Știe că există multe intoxicații cu plumb...“, relata revista „Flacăra“ în 1987. După anul 2000, uzinele au fost închise, iar astăzi orașul păstrează ruinele unui trecut industrial impresionant.
Săcărâmb, locul în care un țăran a descoperit un bulgăre de aur
În secolul al XVIII-lea, un localnic din Nojag, Ion Armindeanu, a găsit un bolovan strălucitor în pădurea din apropierea Dealului Calvariei. Acel bolovan era, de fapt, aur. „Un român numit Ion Armindeanu... i-a spus că zilnic se vede o flacără ce iese și joacă deasupra unei crăpături din pădure“, scria savantul Ignaz von Born în 1770. Descoperirea a transformat locul într-un centru minier cosmopolit, populat de români, germani, maghiari, slovaci și englezi. „Minerii şi familiile lor sunt intenţionat lăsaţi să câştige atât cât să ajungă la un fel de bunăstare...“, nota Wilhelm Becker. Din minele de la Săcărâmb s-au extras peste 40 de tone de aur, dar și metale rare precum telur, krenerit, săcărâmbit sau silvanit.
Barza și aurul uriaș
Zona Barza, din apropierea orașului Brad, a fost una dintre cele mai productive din secolul XX, cu peste 200 de tone de aur extrase, alături de argint, cupru și alte metale. Zăcămintele sale au fost exploatate încă din Antichitate, iar în anii ’50 minele funcționau la capacitate maximă. Ținutul Barza-Brad, ultimul colț al Patrulaterului Aurifer, păstrează până astăzi legende despre bulgări uriași de aur scoși la lumină din stânci.
Patrulaterul Aurifer rămâne una dintre cele mai fascinante zone din Europa, un tărâm în care istoria, miturile și bogățiile subterane se împletesc într-un destin unic al Transilvaniei.
