Un incident de-a dreptul halucinant a avut loc, sâmbătă, în municipiul Craiova. O tânără în vârstă de 25 de ani din Baia Mare a fost răpită de pe stradă de către doi indivizi din județul Dolj, pe cei îi cunoscuse online. Potrivit oamenilor legii, există indicii că bărbații voiau să o exploateze sexual pe fată.
Poliția Județeană Dolj a transmis că o femeie din municipiul Baia Mare a sunat la 112 și a anunțat că fiica sa se află în municipiul Craiova, fiind ținută cu forța într-un apartament.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, ocazie cu care, în interiorul imobilului au fost identificați o tânără, de 25 de ani, din municipiul Baia Mare și doi bărbați de 25 și 35 de ani, ambii din comuna Cerăt. Tânăra de 25 de ani a declarat faptul că, în seara zilei de 4 septembrie a.c. ar fi fost luată împotriva voinței sale din municipiul Baia Mare de cei doi bărbați, transportând-o într-un apartament din municipiul Craiova, unde a fost ținută fără a putea părăsi imobilul”, transmit, duminică, oficialii Poliției județene Dolj.
Surse judiciare spun că victima și cei doi bărbați comunicau online, existând indicii conform cărora cei doi au răpit-o pe femeie pentru a o pune să prostitueze, scrie News.ro.
În urma audierilor efectuate și a probatoriului administrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii i-au reținut pe cei doi, pentru 24 de ore, fiind acuzați de comiterea infracțiunii de lipsire de libertate.