Spectacol rar pe cer. Un "inel de foc" va fi vizibil duminică

Spectacol rar pe cer. Un "inel de foc" va fi vizibil duminică
Părți din America de Sud, Africa centrală și australă, dar și câțiva navigatori norocoși din Oceanul Atlantic vor putea să savureze, duminică, o eclipsă circulară de soare, prilej cu care un "inel de foc" va încercui discul negru al Lunii, relatează Agerpres, care citează AFP.
Spectacolul cel mai impresionant va fi rezervat locuitorilor și turiștilor dintr-o mică fâșie cu o lățime de circa 100 km, traversând Chile, Argentina, Angola, Zambia și Republica Democratică Congo (RDC).
Puțin câte puțin, astrul nopții "mușcă" din soare, până când se află total în fața lui formând "un inel de lumină perfect, frumos și simetric", a explicat pentru AFP Terry Moseley, din cadrul Asociației astronomice irlandeze (IAA), reamintind că acest spectacol nu trebuie privit fără ochelari speciali.
Spectacolul va începe în inima Oceanului Pacific la ridicarea soarelui și va atinge continentul american în orașul chilian Coyhaique, la ora 12.21 GMT.
După ce va traversa Argentina și va ajunge în Atlanticul de sud, eclipsa va atinge momentul său maxim în plin ocean, unde spectacolul nu va fi vizibil decât pentru "navele care se vor afla în locul potrivit la momentul potrivit", a precizat Terry Moseley.
Citește și:
- 15:48 - Plafonarea prețurilor la alimentele de bază se prelungește? Ce se întâmplă după 30 iunie
- 15:42 - Incendiu de proporții la o casă din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte, după ce a sărit de la mansardă
- 15:40 - Tanczos Barna, atac la protejații lui Bolojan: „Să nu mai opteze pentru consultanţă”
- 15:38 - Sorin Grindeanu îl acuză pe Ilie Bolojan că întreține criza politică: „Se agață de funcție și ține captivă USR!”
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














